La sfârșitul anului trecut, când mai-marii fotbalului românesc erau (în sfârșit) convocați la DNA și îi urmăream la televizor făcându-și numărul obișnuit din fața camerelor de luat vederi, am aflat că Mitică Dragomir își deschide un nou restaurant. În stilu-i fanfaronard, cu care ne-am obișnuit deja (din păcate), șeful LPF a profitat de agitația iscată în jurul întâlnirii sale cu procurorii ca să-i invite dezinvolt pe jurnaliștii prezenți la lansarea noului său local. Atunci am aflat prima oară de restaurantul Bogdani, situat în apropiere de Casa Centrală a Armatei, chiar in spatele Palatului Telefoanelor.

Clădirea care găzduiește restaurantul lui Dragomir are deja o istorie destul de interesantă. Acolo a fost barul regal Maxim în perioada interbelică, unul dintre preferatele regelui Carol al II-lea. Mai recent, în același spațiu, a funcționat câțiva ani buni clubul Embryo, foarte popular printre fanii muzicii electronice și, pentru o scurtă vreme, un soi de concept store pentru „fashion victims“, numit Cochet. Fiind cumva legat sentimental de locul acela, pe care-l frecventam pe vremuri, nu mi-am putut înfrâna curiozitatea de a vizita restaurantul lui Dragomir, măcar ca să descopăr în ce măsură amprenta acestui personaj poate să modifice energia specială a locului. Și, evident, să văd dacă merită să vi-l recomand. Din presa care a acoperit evenimentul de lansare am aflat că restaurantul „se dorește a fi unul exclusivist“. Am fost acolo într-o seară de joi, însoțit de câțiva prieteni, și când am descoperit că suntem singurii clienți la o oră la care restaurantele sunt destul de animate, mi-a fost un pic teamă să nu fi nimerit într-un loc prea „exclusivist“. 

Oamenii lui Mitică au muncit ceva la preschimbarea spațiului dintr-un club underground într-un restaurant de lux. Și, judecând după materialele folosite, investiția nu a fost mică. Decorul este elegant, fără decorațiuni inutile, dar destul de „old fashion“. Stucaturile din lemn lăcuit și pardoseala de marmură (sau imitație, nu sunt sigur) nu cred că mai sunt în ton cu vremurile noastre și aduc mai degrabă aminte de luxul comunist, din tinerețile patronului. Restaurantul e făcut pe două nivele, într-un spațiu semideschis. La demisol, se află un fel de ring de dans, un podium pentru o mică orchestră, câteva mese şi un separeu, precum şi bucătăria – „una ultramodernă, care m-a costat de m-a rupt“, cum îmi amintesc că a declarat Dragomir presei, la lansare. La parter se află un bar și o altă sală de mese, mai mică. De aici poți cuprinde, dintr-o privire, întregul spațiu de servire și, totodată, poți observa că Dragomir a ţinut să-i dea localului o notă personală până la capăt și a gravat pe tavan iniţialele numelui său.

Restaurantul Bogdani, numit așa după fiul său şi unul dintre nepoţi, a fost făcut, în mod cert, pe gustul patronului și al cunoscuților săi. Ambianța este destul de retro, dar sunt convins că există și pentru acest tip de local un public în București. Cheful a fost adus, înțeleg, de la Intercontinental, iar mâncarea pe care o face este gustoasă și cinstită. Excelentă pe alocuri, mai ales dacă mâncărurile cu sosuri bine condimentate servite fierbinți în tingiri de cupru sunt pe gustul vostru. Servirea a fost ireproșabilă, iar seara ne-a fost animată de un duet de saxofon și pian/laptop cu un program destul de consistent de „evergreen-uri“.
Bogdani nu este atât de rău pe cât mă așteptam, sincer să fiu. Dincolo de ambianță, care mie personal nu-mi place, e un loc în care poți mânca o cină bună, la un preț acceptabil. Iar pentru cei care trăiesc cu nostalgia restaurantelor selecte de pe vremuri, poate fi chiar un loc plăcut.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

La aperitiv am încercat batogul de morun (40 de lei), un carpaccio de limbă de vițel (36 de lei), fraged și foarte gustos, și o salată de fructe de mare (50 de lei) nici prea-prea, nici foarte-foarte. La felul doi vă recomand să încercați coastele de vițel marinate (43 de lei) sau cocoșul pitic (39 de lei). La desert n-am ales nimic, dar veți vedea că lista dulciurilor din meniu este destul de generoasă. Aveți de unde alege.
Legendă

Mâncare: 4 din 5 puncte
Serviciu: 4 din 5 puncte
Atmosfera: 3 din 5 puncte

Adresa: Strada Ion Otetelesanu 3A-3B
Tel: 031.437.87.02
www.restaurantbogdani.ro