Bogdan Aurescu avertizează cu privire la situația din Ucraina și Marea Neagră

Bogdan Aurescu a fost prezent la Reuniunea la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, unde a vorbit despre evoluţiile recente din vecinătatea estică.

„În ultimii ani, am asistat la deteriorarea situaţiei de securitate din regiunea OSCE. Acum, contextul de securitate este mai serios deteriorat, în urma consolidării prezenţei militare la frontierele Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, inclusiv prin desfăşurarea masivă de trupe”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.

Trebuie respectate toate obligațiile asumate de statele participante la OSCE

De asemenea, acesta a reluat apelul de dezescaladare a conflictului şi respectare a principiilor şi obligaţiilor asumate de toate statele participante la OSCE.

„Conceptul cheie al OSCE de securitate prin cooperare cuprinzătoare continuă să fie de relevanţă majoră, la fel şi principiile prevăzute de Actul Final de la Helsinki şi de Carta de la Paris pentru o Nouă Europă. Toate aceste principii fundamentale au importanţă egală”, a mai spus şeful diplomaţiei române.

Potrivit celor spuse de Bogdan Aurescu, actuala situație nu a apărut din lipsa normelor, ci din nerespectarea acestora. Din acest motiv, spune el, nu putem permite „nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate”.

„Trebuie să începem acest proces de dialog inclusiv printr-o autoevaluare sinceră, la nivelul OSCE, cu privire la motivul pentru care situaţia actuală de securitate se deteriorează. Iar răspunsul nostru este că în spatele acestei situaţii regretabile nu se află lipsa normelor, ci lipsa aplicării normelor.

De aceea, nu putem permite nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate. (…). România continuă să fie convinsă că securitatea şi stabilitatea în zona OSCE pot fi restabilite doar prin implementarea cu bună-credinţă a tuturor acordurilor existente şi respectarea principiilor, valorilor şi angajamentelor OSCE”, a conchis Bogdan Aurescu.