Boc: Guvernul va aloca până la sfârşitul anului peste 100 mil. euro pentru lucrări în infrastructură

Guvernul va aloca, până la sfârşitul anului, peste 100 de milioane de euro pentru finalizarea unor lucrări de investiţii în infrastructură care au fost începute, la nivel naţional, pentru a nu rămâne obiective neterminate în acest an, a anunţat premierul Emil Boc. Premierul a făcut acest anunţ pe şantierul centurii Vâlcele-Apahida şi a spus că investiţiile se referă la centuri de ocolire ale unor oraşe, la drumuri naţionale şi la Autostrada Transilvania. "Avem peste o

Guvernul va aloca, până la sfârşitul anului, peste 100 de milioane de euro pentru finalizarea unor lucrări de investiţii în infrastructură care au fost începute, la nivel naţional, pentru a nu rămâne obiective neterminate în acest an, a anunţat premierul Emil Boc.

Premierul a făcut acest anunţ pe şantierul centurii Vâlcele-Apahida şi a spus că investiţiile se referă la centuri de ocolire ale unor oraşe, la drumuri naţionale şi la Autostrada Transilvania.

„Avem peste o sută de milioane de euro pentru finalizarea unor lucrări. Obiectivul nostru este ca în acest an să finalizăm lucrările şi să nu mai lăsăm din nou lucrări începute şi neterminate”, a afirmat Boc.

42 de km până la sfârşitul anului

Potrivit premierului, până la sfârşitul anului se vor finaliza 42 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, pe tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca, centura municipiului Gherla, drumurile Cluj-Bistriţa, Cluj-Suceava şi Arad-Lugoj, centurile Timişoarei şi Ploieştiului şi Pasajul Băneasa.

„Sunt lucrări pe care le vom finaliza. Am pregătit resurse financiare pentru a fi siguri că se termină practica fostului ministru al Educaţiei de a deschide 4.000 de şantiere de şcoli şi a da la fiecare câte un leu, iar şcolile sunt în paragină pentru că nu au finanţare. E o mare prostie. Trebuie să finanţezi ceea ce poţi termina şi când ai terminat începi alte lucrări. Nu începi trei lucrări şi nu dai bani, iar apoi acestea se degradează”, a precizat Boc.

El a dat asigurări că Guvernul este în măsură să finalizeze până la sfârşitul anului lucrările de infrastructură menţionate.

Premierul Emil Boc  a vizitat şantierul centurii de est a muncipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida, şi a trasat drept obiectiv constructorilor să execute lucrările astfel încât de Crăciun să se poată circula pe această arteră, chiar dacă investiţia nu va fi finalizată complet.

Boc a ajuns apoi la şantierul Autostrăzii Transilvania din judeţul Cluj.

SURSA: Mediafax