Medicii din întreaga lume au atras atenția cu privire la o boala importantă, despre care nu se vorbește de obicei, și care poate deveni periculoasă în contextul pandemic actual. Mai precis, este vorba despre depresie și despre cum aceasta și-a făcut simțită prezența în pandemie.

Deși toată lumea este predispusă la această boală, mai multe studii psihiatrice arată că studenții care au fost forțați să se relocheze în pandemia au șanse ridicate de a deveni depresivi.

Ce arată studiile

Câteva studii au prezentat impactul resimțit de către studenții care au fost nevoiți să se mute din cauză că universitățile din Statele Unite ale Americii au fost nevoite să-i evacueze pe aceștia din cauza răspândirii virusului.

Unul dintre aceste studii, efectuat de către Brigham and Women’s Hospital, Boston University’s School of Social Work și McLean Hospital arată că studenții forțați să se mute în primăvara anului 2020 s-au simțit singuri și au avut anxietate, în comparație cu cei care nu au fost nevoiți să se relocheze. Studiul anterior menționat a prezentat un sondaj la care au participat 791 de studenți și care a fost efectuat în perioada 9 aprilie – 4 august 2020.

”Studenții sunt predispuși în a avea probleme în ceea ce privește sănătatea mintală iar mutatul este un stres major pentru oricine. În acest context, ne-am întrebat care sunt consecințele mutării din campus.”, spune Cindy Liu, doctor în cadrul Departamentului de Pediatrie pentru Nou-Născuți și Psihologie din cadrul Brigham and Women’s Hospital.

”De dinainte de pandemie, studenții sufereau de probleme în ceea ce privește sănătatea mintală iar COVID-19 a amplificat depresia și anxietatea și a adăugat îngrijorări cu privire la virus.”, spune Hyeouk „Chris” Hahm, director și profesor asociat la Departamentul de Cercetare Socială din cadrul BU’s School of Social Work.

Acesta a mai precizat că studiul a arătat o diferență majoră între studenți. Cei care au reziliență psihologică și toleranță la stres nu sunt predispuși către depresie, în timp ce restul da, arată news-medical.net.

40% dintre studenți și-au lăsat lucruri personale, de valoare, în campus

Mai mult decât atât, studiul arată că aproape 40% dintre studenții din cadrul sondajului au fost nevoiți să lase în urmă obiecte personale. Acest lucru a fost surprinzător pentru cercetători.

Directorul Hahm a precizat că mulți studenți au devenit frustrați în ceea ce privește comunicarea cu universitățile. Anumite facultăți transmiteau că studenții se pot întoarce în campus în aproximativ o lună. Acesta menționează că nu toți studenții au avut posibilitatea să se întoarcă în campus și să-și recupereze lucrurile din cauza timpului limitat.

Îngrijorare cu privire la transmiterea coronavirusului

Studiul mai arată că pe lângă depresie, anxietate și singurătate, studenții au fost îngrijorați și de o posibilă contaminare cu coronavirus cât și o posibilă răspândire a acestuia în cadrul familiei.

Autorii studiului speră să nu mai fie nevoie de o altă relocare pentru studenți, subliniind că este important să se țină cont de efectele psihice pe care le-a avut prima relocare.

Sursă foto: Dreamstime