"Volumul de 400 de milioane de euro este posibil să fie repatriat, să se plătească datorii ale băncii fiică la banca mama, dar se pot întoarce în economia românească cumpărând diverse titluri", a spus Isărescu. Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice (MFP), poate fi beneficiarul unor astfel de achiziţii de titluri, în condiţiile în care se împrumută în valută prin emisiuni de obligaţiuni. La ultima emisiune de eurobonduri, MFP a împrumutat 1,5 miliarde de euro.

Guvernatorul spune că, potrivit teoriei economice, valuta eliberată băncilor se poate întoarce în creditare. "Teoria arată că există o multiplicare legata de RMO. Există o influenţă a creditării în valută, pentru că a scazut atât de mult".

Isărescu susţine ca BNR nu are ceva contra creditului în valuta, ci doar contra  "clienţilor care încasează venituri în lei, dar sar să se împrumute în valută".