Săptămâna trecută, Banca Mondială estima că economia românească va creşte cu 2,9% în acest an, după un avans de 2,6% în 2014. BM a revizuit în scădere uşoară, la 2,6%, estimările privind creşterea economică înregistrată anul trecut de România, după ce, în octombrie 2014, instituţia prognoza un avans de 2,7% pentru economia României în 2014.

Potrivit BERD, regiunea sa de activitate ar urma să înregistreze în acest an o contracţie de 0,3%, faţă de o creştere de 1,7% cât prognoza în luna septembrie a anului trecut. Cea mai dramatică revizuire efectuată de BERD vizează Rusia, care ar urma să înregistreze o contracţie de 4,8%, în loc de o scădere de 0,2% cât estima în luna septembrie, ca urmare a căderii preţului petrolului şi sancţiunilor economice occidentale.

'Chiar şi această prognoză este supusă unor riscuri considerabile', a declarat economistul şef al BERD, Hans Peter Lankes, referindu-se la impactul unor noi scăderi semnificative ale preţului petrolului, o nouă escaladare a crizei din Ucraina/Rusia şi o posibilă creştere a incertitudinii în zona euro. 'Un scenariu de reînnoire a turbulenţelor în zona euro ar avea cel mai puternic impact negativ asupra economiilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care au cele mai puternice legături comerciale şi financiare cu zona euro', se arată în raportul BERD.

Săptămâna trecută, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a informat că în 2014 şi-a majorat investiţiile în România până la 592 milioane de euro, de la 508 milioane de euro în 2013, chiar dacă numărul proiectelor finanţate a scăzut anul trecut la 26 de la 32 de proiecte în 2013, informează un comunicat de presă al BERD.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde euro în peste 366 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: