BCE nu mai acceptă temporar obligaţiuni suverane elene drept garanţie pentru împrumuturi

BCE nu mai acceptă temporar obligaţiuni suverane elene drept garanţie pentru împrumuturi
Publicat de CAPITAL la 28 februarie 2012, 11:11

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat marţi că nu va mai accepta temporar obligaţiuni suverane elene drept garanţie pentru împrumuturile către bănci, transmit AFP şi AP.

‘Decizia ţine cont de ratingul Greciei, ca rezultat al ofertei de implicare a sectorului privat’, se arată în comunicatul BCE.

Luni, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a declarat Grecia în ‘selective default’ (incapacitate selectivă), după ce creditorii privaţi ai Greciei au acceptat o pierdere de 53,5% a valorii iniţiale a obligaţiunilor greceşti pe care le deţin, peste obiectivul final care prevedea o ştergere de 50%.

BCE a dat asigurări că băncile care sunt afectate de noile reglementări pot încă împrumuta bani de la băncile lor naţionale.

Ratingul Greciei fusese deja revizuit în scădere la ‘CC’ de către S&P.

BCE a anunţat că la mijlocul lunii martie vor fi din nou acceptate obligaţiunile elene drept garanţie pentru împrumuturile către bănci, după finalizarea programului de restructurare a datoriilor elene, care este parte a celui de-al doilea pachet de asistenţă financiară prin care Atena încearcă evitarea intrării în incapacitate de plată.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.