BCE îngrijorată pentru independenţa Băncii Centrale a Ungariei

BCE îngrijorată pentru independenţa Băncii Centrale a Ungariei
Publicat de CAPITAL la 22 decembrie 2011, 17:36

Banca Centrală Europeană (BCE) s-a declarat, joi, ‘îngrijorată’ de modificările vizate de guvernul de la Budapesta asupra legii de funcţionare a Băncii Centrale a Ungariei (MNB), apreciind că aceste modificări ar putea afecta independenţa instituţiei, transmite AFP.

Legea trimisă spre Parlamentul ungar retrage preşedintelui Băncii centrale prerogativa de a-şi numi adjuncţii, care ar urma să revină primului -ministru.

Potrivit BCE, acest proiect de lege care modifică componenţa organelor de decizie de la MNB ‘crează o incertudine cu privire la posibilitatea ca aceste modificări să poată fi utilizate pentru a influenţa procesul de decizie, în detrimentul independenţei băncii centrale’. De asemenea, BCE s-a declarat preocupată de un proiect de reformă constituţională vizând fuzionarea Băncii Centrale cu autoritatea de supervizare a instituţiilor financiare (PSZAF), noua instituţie urmând să fie condusă de o perosană numită de primul ministru şi desemnată de preşedintele Ungariei.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a făcut recent apel la premierul ungar Viktor Orban să retragă două proiecte de lege privind reforma băncii centrale şi stabilitatea financiară. Scrisoarea sugerează că înlăturarea celor două proiecte de lege ar putea fi o precondiţie pentru plănuitul acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE).
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.