Speranţa de la deschidere, în urmă cu doar trei ani, era că celor 2.300 de posturi create li se vor adăuga imediat o serie de alte industrii auxiliare. Clujul are deja patru parcuri industriale, iar acesta trebuia să fie al cincilea şi să creeze 18.000 de locuri de muncă. Presa l-a numit ‘oraşul Nokia‘, notează BBC.

Însă la sfârşitul lunii septembrie balonul s-a spart. Ca parte a unor reduceri şi restructurări globale din partea producătorului finlandez de telefoane mobile, s-a decis închiderea fabricii, producţia urmând să fie mutată în China.

În Cluj există un aer de neîncredere în legătură cu plecarea neaşteptată a Nokia.

În urmă cu doar patru ani, Clujul era un oraş în expansiune, extinzându-se în toate direcţiile, pornind de la centrul său medieval, trecând prin suburbiile urâte datând din perioada comunistă şi ajungând la terenurile din împrejurimi.

Noi malluri şi showroom-uri auto au apărut pe dealurile domoale transilvănene. Şomajul se apropia de zero.

Arpad Paszkany este un afacerist local care a contribuit la atragerea investiţiilor străine în oraş. El este de asemenea proprietarul echipei de fotbal CFR Cluj, câştigătoare a campionatului.

El minimalizează plecarea Nokia. "Doar în această clădire lucrează 1.800 de persoane. Salariul lor lunar este de 15 ori mai mare decât cel plătit de Nokia celor 2.300 de angajaţi ai săi. Aceasta este doar una din clădirile din oraş. Dacă facem o comparaţie, nu cred că dispariţia Nokia reprezintă un dezastru pentru Cluj", afirmă el.

Consilierul local Istvan Vakar spune că acest lucru este poate valabil pentru afaceri şi elita studenţească, însă susţine că retragerea Nokia va afecta o gamă largă de localnici.

"Două mii de persoane sunt lăsate fără loc de muncă, astfel că numărul afectat de fapt este probabil de trei ori mai mare. Majoritatea muncitorilor venea din sate relativ sărace din afara oraşului, nu din Cluj. În unele familii, ambii părinţi lucrau acolo. Venirea Nokia a fost ca o gură de oxigen. Va fi greu de înlocuit", adaugă Istvan Vakar.

Foştii angajaţi Nokia sunt reticenţi în a vorbi cu presa. Unii refuză, alţii sunt de acord, dar apoi dispar imediat invocând treburi urgente, relatează BBC citat de Agerpres.

Oamenii de aici sunt îngrijoraţi că va fi mult mai greu de găsit un înlocuitor pentru Nokia, într-un context economic extrem de diferit, mai scriu jurnaliştii britanici.

Te-ar putea interesa și: