Se pregatesc schimbari la varful Radiodifuziunii
In cele doua Comisii de Cultura ale Parlamentului circula cu insistenta numele lui Paul Grigoriu, propus pentru functia de presedinte al Consiliului de Administratie al Radiodifuziunii Romane. In luna octombrie, prof. dr. Tudor Catineanu, actualul presedinte si director general al institutiei, isi va incheia mandatul. O data cu retragerea lui Tudor Catineanu isi va depune mandatul si consiliul de administratie pe care l-a condus cu discretie aproape patru ani.

Cea mai mare afacere din panotaj
Fondul Roman de Investitii (RIF), Paul Radu si Gabriel Faflei, actionarii companiei de panotaj Monopoly Media, au vandut saptamana trecuta 90% din actiunile pe care le detineau la agentie. Cumparatorul actiunilor este fondul american de investitii, Advent International.Valoarea tranzactiei se ridica la peste sapte milioane dolari, fiind cea mai mare afacere, din cate stim, in domeniul panotajului (out-door) din tara noastra. Monopoly Media a fost infiintata in anul 1992 de Gabriel Faflei. „Pentru mine, pe langa suma considerabila, conteaza si faptul ca am reusit sa am ca parteneri de afaceri companii precum RIF sau Advent International, un lucru foarte greu accesibil comunitatii de afaceri din Romania”, a declarat Paul Radu. In prezent, Monopoly Media opereaza in 40 de orase ale tarii.

TVR1 si-a fixat tarifele de publicitate
Asteptata cu mare interes de catre telespectatori, de indus-
tria publicitara si de concurenta, grila de toamna a TVR1 va fi lansata pe 25 septembrie. O data cu aceasta vor intra in vigoare si noile tarife-lista de publicitate (rate-card). Cel mai scump program al canalului este Jurnalul de la ora 20. Un spot publicitar standard (30 sec.) plasat inaintea Jurnalului se vinde cu 3.100 dolari. Dupa genericul emisiunii „Surprize, Surprize”, pretul unui spot standard este de 2.800 dolari. In noua emisiune duminicala, Zodia VIP, care va fi difuzata de la ora 20,50, o jumatate de minut de publicitate se vinde cu 2.300 dolari.

Graffiti a batut palma cu Antena 1
Conceptul campaniei „Stai sa vezi” pentru lansarea noii grile de programe a postului Antena 1 a fost pus la punct de catre agentia de publicitate Graffiti/BBDO. In urma licitatiei, desfasurata in luna august, agentia a fost desemnata sa desfasoare pentru Antena 1 campania de lansare si sustinere pana la sfarsitul acestui an. Promovarea se va derula atat prin canalele traditionale de publicitate (above-the-line), cat si prin strategii neconventionale (below-the-line).