"Nu pot să nu fiu corect. Mi se pare reducerea de TVA prea abruptă şi că o reducere ponderată, urmărind efectele, este soluţia. Din acest punct de vedere, preşedintele Iohannis a procedat corect. Cei care nu au procedat corect au fost PNL-iştii, care puteau să corecteze lucrurile odată cu bugetul de stat, pentru că legea, Codul fiscal, nu intra în vigoare acum şi puteau să introducă un amendament de amânare a reducerii cu cinci procente a TVA-ului – îl reduceau cu două, cu unul, cu trei, odată cu legea bugetului de stat. Deci, cred că preşedintele Iohannis a procedat corect trimiţând codul înapoi", a afirmat Traian Băsescu.

El a adăugat că astfel s-a generat o dezbatere, una consistentă, făcută de economişti cu abordări diferite.

"Orice creştere exagerată bazată pe consum duce la colaps. România nu poate susţine acum o creştere economică mai mare de 3,5 – 4 procente. O creştere de 7, 8 procente cum atinsesem în 2008 nu este decât vestitorul colapsului care urmează", a susţinut fostul şef al statului.

Potrivit lui Băsescu, România poate să susţină acum o creştere credibilă de 3,5 – 4 procente. "Şi bine ar fi ca această creştere să nu se obţină pe consum, ci să se obţină pe dezvoltare. Ce justificare are Guvernul Ponta că a făcut absorbţie până la 53% pe proiectele lăsate de Emil Boc? De trei ani încoace nu s-a semnat niciun contract important pentru vreun tronson de autostradă, iar România pierde la sfârşitul anului 7,5 miliarde de euro din bani europeni. Şi pentru asta nu vine niciun DNA", a declarat Băsescu.

El a spus despre liberali că ar fi de un "ridicol total" în ceea ce priveşte problema Codului fiscal. "Aici, oamenii ăştia sunt de un ridicol total. Mi-aduc aminte când îi săreau în cap lui Victor Ponta că nu-i bine reducere de la 24 la 20% la TVA şi trebuie de la 24 la 19%. Până la urmă, Ponta a coborât la mintea lor şi le-a dat 19 la TVA în Codul fiscal. Au votat în unanimitate Codul fiscal, iar acum liberalii s-au răsucit", a completat fostul preşedinte.

În context, el a adus în discuţie mărirea salariilor profesorilor cu 50%, lege pe care a promulgat-o fără să obiecteze. "Dar, atunci, PD-ul, în care eram şi al cărui lider eram, a votat alături de PSD creşterea cu 50% a salariilor profesorilor. Am fost tentat să întorc legea înapoi la Parlament. Atunci s-a cerut toată conducerea PD la mine să nu fac asta, pentru că ei au dat un vot angajament", a explicat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a susţinut că, în comparaţie cu PD-ul, PNL-ul este mult mai flexibil şi mai fără coloană vertebrală. "PNL-ul este un partid moluscă, care-şi agită coloana vertebrală în funcţie de curentul, vântul care bate de la Cotroceni sau de oriunde. În locul lor mi-aş fi menţinut punctul de vedere, pentru că au şi cerut să se reducă la 19%, şi rămânea să-şi asume pe urmă la buget prostia pe care au votat-o. Mai aveau şansa să-şi corecteze prostia la bugetul de stat pe 2016", a afirmat el.