"Lumea e în frământare, se schimbă, iar noi ne menţinem obiectivul de a adopta euro în 2015. Grecia este un caz, dar nu cred că singurul, recesiunea economică este un val care nu se va opri aici", a spus acesta, citat de Agerpres.

Potrivit bancherului, "euro a fost construit în ciuda tuturor slăbiciunilor pe care le are sistemul, şi de aceea nu putem compara ceea ce se întâmplă cu dolarul. Este o perioadă de mare volatilitate. Impactul pieţei internaţionale este mare, nu ştii pe ce bani internaţionali te poţi baza", a spus Mişu Negriţoiu.

În opinia sa, adoptarea euro în 2015 nu este realistă şi se menţine acest obiectiv ca ancoră pentru unele contracte.

Creditele în lei se vor ieftini. Cele în euro mai au de aşteptat

Creditele în lei se vor ieftini, însă nu şi cele în euro, este de părere bancherul. "Ieftinirea creditelor în lei nu are neapărat legătură cu micşorarea ratei dobânzii de politică monetară la BNR. Leii sunt mai ieftini pentru că sunt mai mulţi pe piaţă decât euro. Băncile îşi vor reduce expunerea pentru că pur şi simplu nu nu au de ales, iar expunerea băncilor depinde de portofoliul actual", a spus Negriţoiu.

Potrivit acestuia, în România, portofoliile de credite în euro sunt mari, iar în acest moment nimeni nu-şi permite să se retragă din economie.

Referitor la fluctuaţia cursului euro-leu, directorul ING Bank a apreciat că politica de curs trebuie să reflecte evoluţiile economice.

"Este greu de făcut estimări publice pentru 2012 în ceea ce priveşte cursul euro-leu. Acum este un curs de echilibru, problema cursului este, însă, că nu este predictibil şi nu este transparent. Un curs de schimb euro-leu mare va însemna că va fi mai scump pentru România să-şi finanţeze deficitul. Banii daţi în plus pentru costurile de finanţare înseamnă un minus în programe pentru populaţie, programe care să creeze locuri de muncă, infrastructură. În 2012, nu cred vor fi derapaje majore în economie", este de părere bancherul.

Potrivit acestuia, preţurile imobiliarelor va scade, în continuare, sectorul imobiliar nu îşi va reveni, încă. "Cu toate acestea, la nivelul sistemului bancar, creditele din imobiliare se plătesc cel mai bine, iar cele de consum cel mai rău", a completat acesta.
Sursa: Agerpres