Alertă pentru toți românii care vor să meargă în Italia. Autorităţile au decis să aplice amenzi de până la 1.000 de euro persoanelor.

În regiunea Campania din sudul Italiei au crescut considerabil amenzile, preşedintele regiunii înăsprindu-le la finalul săptămânii pentru a-i face pe cetăţeni să respecte măsurile de protecţie şi a-i disciplina.

De câteva zile, mai precis de sâmbătă, s-au dat primele amenzi de 1.000 de euro proprietarilor a trei afaceri din Salermo, printre care un coafor şi un bar, pentru că nici personalul, nici clienţii nu purtau măşti de protecţie în spaţiul închis.

Guvernatorul Campaniei a transmis un mesaj foarte clar. „Dacă concetăţenii noştri se comportă ca şi când problema ar fi rezolvată, înseamnă că în câteva săptămâni vom reveni la o stare de urgenţă”, a avertizat Vincenzo de Luca, guvernatorul Campaniei.

Potrivit noului regulament impus de autorităţi, sunt prevăzute amenzi de 1.000 de euro pentru oricine nu poartă mască într-un spaţiu închis, fie în clădiri publice, supermarketuri, baruri, restaurante, magazine, cât şi în transportul public (autobuz, trenuri, metrou).

Astfel, operatorii de transport trebuie să refuze accesul pasagerilor care nu poartă măşti.

Trebuie spus că Italia a fost puternic afectată de epidemie, cu peste 35.000 de morţi şi peste 242.000 de persoane infectate. În această perioadă, boala pare să fie ţinută sub control, iar în ultimele 24 de ore au fost raportate 275 de cazuri noi şi 5 decese.

Ce se poate întâmpla și în România

De altfel, despre purtarea măștii a vorbit și premierul Orban. El a anunțat că s-ar putea impune obligativitatea măștii în aer liber, în spațiile în care este foarte aglomerat și a dat ca exemplu piețele.

”Am primit informații de la specialiști care arată că există și în aer liber spații unde se creează o mare aglomerație: în piețe, pe faleză etc. Analizăm acest aspect și s-ar putea impune obligativitatea purtării măștii și în anumite spații deschise”, a spus Ludovic Orban.