Premierul britanic a precizat că Germania și Franța trebuie să îngroape diferențele pe care le au și să ia o hotărâre decizisă până la finalul anului, pentru ca piețele să se poată calma.

Comentariile şefului guvernului britanic coincid cu concluziile recentei reuniuni de la Berlin la care au participat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi în care aceştia şi-au reafirmat hotărârea de a apăra stabilitatea euro.

David Cameron se declară favorabil ideii ca Germania şi alte ţări să accepte ‘responsabilitatea colectivă’ a participării la moneda unică şi să crească puterea fondului de salvare pentru a împiedica o eventuală contagiere financiară în contextul crizei elene.

‘Timpul este scurt, situaţia este precară’, spune David Cameron, care consideră că liderii europeni trebuie să instituie un plan major pentru a frâna criza.

Potrivit premierului britanic, ‘situaţia economiei mondiale este foarte precară. Zona euro contribuie, probabil, mai mult decât orice la această incertitudine şi la lipsa de încredere’.

David Cameron semnalează un ‘posibil eşec’ în cazul în care nu se reuşeşte ca zona euro să funcţioneze în mod adecvat şi se declară în favoarea unor noi teste de stres pentru bănci.

Aceste teste trebuie să fie ‘dure’, băncile trebuie să treacă un test de credibilitate, afirmă Cameron.

‘Eu nu subestimez dificultăţile’ care stau în faţa liderilor europeni, adaugă Cameron, potrivit căruia statele care sunt în zona euro ‘trebuie să accepte responsabilitatea colectivă’.