Avertisment dinamită! Vine o nouă criză mondială. Specialiștii sunt în alertă
Avertisment dinamită de la cel mai înalt nivel. Vine o nouă criză mondială. Specialiștii sunt în alertă și anunță că economia mondială este la un pas de o explozie de proporții. Totul se va întâmpla din cauza scandalului dintre două mari puteri ale lumii și se va răsfrânge pe tot mapamondul.
Escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China „pune în pericol” redresarea economiei globale programată pentru 2019, a avertizat joi Gita Gopinath, economist şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), transmit AFP şi EFE. „Cele mai recente escaladări ar putea afecta semnificativ încrederea companiilor şi a pieţelor financiare, alterează lanţurile de furnizare şi pun în pericol aşteptata redresare a economiei globale”, se arată într-un studiu coordonat de oficialul FMI.
Consumatorii din SUA şi China sunt cei care au de pierdut din cauza tensiunilor comerciale existente între primele economii ale lumii, „iar consumatorii plătesc pentru aceste taxe vamale, altele fiind absorbite de firmele importatoare prin marje de profit mai scăzute”, apreciază FMI conform Agerpres. Instituţia avertizează că „barierele comerciale mai extinse vor afecta lanţurile globale de furnizare şi vor încetini expansiunea noilor tehnologii, reducând în cele din urmă productivitatea şi bunăstarea”.
În urmă cu un an, activitatea economică accelera în aproape toate regiunile lumii. Un an mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China, înăsprirea creditării în China, problemele macroeconomice din Argentina şi Turcia, problemele cu care se confruntă sectorul auto din Germania, normalizarea politicii monetare în economiile avansate şi înăsprirea condiţiilor financiare au contribuit la încetinirea expansiunii globale, în special în semestrul doi din 2018. Această slăbiciune ar urma să persiste şi în primul semestru din 2019, dar s-ar putea redresa în a doua parte a acestui an, se arată în studiu.
După 2020, creşterea economiei globale ar urma să se stabilizeze la aproximativ 3%, datorită avansului din China şi India, apreciază FMI.
În aprilie, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în acest an şi a avertizat că expansiunea ar putea încetini şi mai mult din cauza tensiunilor comerciale şi a unei ieşiri potenţial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Este a treia înrăutăţire a prognozei din octombrie 2018 publicată de instituţia financiară internaţională.
Economia mondială va creşte probabil cu 3,3% în acest an, cea mai lentă expansiune din 2016, faţă de un avans de 3,5% previzionat în ianuarie. Pentru 2020, rata de creştere rămâne nemodificată la 3,6%, se arată în cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat de FMI.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





