Avertisment de la ANPC: Ce produse trebuie să evităm de sărbători. Mare atenție, vă puteți pune chiar viața în pericol, în goana cumpărăturilor de sărbători.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le cere românilor să dea dovadă de vigilență.

Avertisment de la ANPC: Ce produse trebuie să evităm de sărbători. Pericol pentru sănătate și viață

În perioada de Paşte apar de foarte multe ori şi operatori economici care comercializează produse alimentare sau nealimentare care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor, se menţionează într-un comunicat remis marţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

“În perioada Sărbătorilor Pascale, de foarte multe ori apar printre operatorii economici, care respectă legislaţia în vigoare şi bunele practici, şi aceia care comercializează produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor.

Tocmai din acest motiv, trebuie să fim extrem de vigilenţi, iar consumatorii să nu ezite să reclame orice situaţie, deoarece, intensificând acţiunile de prevenţie şi control, respectiv fiind prezenţi în puncte cheie, reuşim să descurajăm şi să sancţionăm acele practici neconforme”, se precizează în comunicatul ANPC.

Astfel, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Claudiu Dolot, a decis ca instituţia să asigure consumatorilor, în perioada 30 aprilie – 4 mai, asistenţa telefonică permanentă.

Echipă de control ANPC în fiecare județ

De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ va fi desemnată o echipă de control ANPC pentru eventualele situaţii deosebite care pot apărea în această perioadă, potrivit comunicatului.

În funcţie de aria de competenţă, incidentele constatate vor fi comunicate cu celeritate către factorii decidenţi, în vederea soluţionării evenimentelor apărute, se menţionează în comunicatul ANPC.

“ANPC îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea şi le respectă drepturile, în timpul actului comercial”, se precizează în comunicat.

În activitatea de supraveghere şi control efectuată în perioada de Paşte, personalul ANPC va respecta recomandările instituţiilor abilitate cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-Cov-2, conform sursei.