Autoritățile din Palestina au anunțat start-ul campaniei de imunizare în Cisiordania şi Fâşia Gaza. Guvernul palestinian a indicat în ultimele săptămâni că a semnat mai multe contracte cu laboratoare farmaceutice din străinătate, transmite afp.com

De asemenea, autoritățile și-au exprimat și speranţa într-o primă livrare la începutul lui februarie graţie programului COVAX de ajutorare a celor mai sărace ţări, creat de OMS şi Alianţa pentru vaccinuri.

Start-ul campaniei de imunizare în Cisiordania şi Fâşia Gaza

Autoritatea Palestiniană va primi „un prim lot de 50.000 de vaccinuri, provenind din mai multe surse, dintre care cea mai importantă este COVAX, şi, în consecinţă, vaccinarea va începe la mijlocul acestei luni”, a declarat prim-ministrul Mohammed Shtayyeh, înaintea şedinţei săptămânale de guvern la Ramallah, în Cisiordania ocupată.

Acesta a precizat că o parte din vaccinuri le va fi alocată palestinienilor din Fâşia Gaza, enclavă cu 2 milioane de locuitori.

Totodată, Shtayyeh a anunţat prelungirea cu două săptămâni a restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte şi în weekend-uri în Cisiordania, teritoriu unde trăiesc 2,8 milioane de palestinieni.

Duminică, Israelul a anunţat că va furniza Autorităţii Palestiniene 5.000 de doze de vaccin din stocurile sale, după ce a primit apeluri de la responsabili ONU şi de la ONG-uri pentru a-i ajuta pe palestinieni.

Primele 2.000 de doze au fost transferate luni Autorităţii Palestiniene, a indicat un responsabil din Ministerul palestinian al Sănătăţii, sub rezerva anonimatului.

El nu a precizat cine vor fi cei cărora le vor fi administrate aceste vaccinuri cu prioritate şi nici începând de când. Un înalt responsabil palestinian a afirmat duminică pentru AFP că cele 5.000 de doze sunt cel mult „un gest simbolic”.

Statul evreu, care ocupă din 1967 Cisiordania şi a impus o blocadă Gazei de mai bine de 10 ani, a vaccinat deja peste 3 milioane de israelieni, adică o treime din populaţie, de la debutul campaniei la sfârşitul lui decembrie.

Ministerul palestinian al Sănătăţii a raportat până acum un număr de 107.816 de infectări cu coronavirus şi 1.314 decese asociate în Cisiordania ocupată. Trebuie menționat că în Fâşia Gaza, mişcarea islamistă Hamas aflată la putere a anunţat 51.527 de infectări şi în jur de 520 de decese.

Sursa foto: Dreamstime