IFM are de gând să ofere 80 de euro pentru fiecare acţiune Flughafen Wien AG, o primă de 30% peste preţul înregistrat vineri seara de acţiunile companiei austriece. Potrivit legislaţiei austriece, o participaţie mai mare de 30% obligă investitorul să facă o ofertă pentru restul acţiunilor companiei.

Tranzacţionarea acţiunilor Flughafen Wien AG a fost suspendată la bursa de la Viena. La reluarea tranzacţiilor acţiunile au crescut cu 16% iar în jurul orei 08.22 GMT erau cotat la 71,110 euro. Cei mai mari acţionari ai Flughafen Wien sunt primăria oraşului Viena şi provincia Austria Inferioară, unde este localizat aeroportul, fiecare cu o participaţie de 20%. De asemenea, un fond al angajaţilor deţine la rândul său un pachet de 10%.

Aeroporturile promit randamente stabile pe o perioadă îndelungată de timp şi în prezent sunt căutate de investitori interesaţi de profituri mai mari decât cele oferite de pieţele de obligaţiuni dar mai stabile decât cele oferite de pieţele de acţiuni. În ultimii doi ani ani, sectorul aeroporturilor a înregistrat câteva tranzacţii de amploare precum cele pentru construcţia unor viitoare hub-uri la Rio de Janeiro Sao Paulo şi Istanbul.

IFM Global Infrastructure Fund, deţinut de aproximativ 30 de fonduri de pensii din Australia, este cel mai mare investitor în infrastructură din Australia. Potrivit datelor de pe pagina sa de Internet, la data de 30 septembrie IFM avea sub administrare active în valoare de 46 de miliarde de dolari. Flughafen Wien nu ar fi prima investiţie a IFM într-un aeroport. Compania deţine mai multe aeroporturi din Australia iar anul trecut a preluat o participaţie de 35,5% din acţiunile companiei Manchester Airports Group, care l-a rândul său a preluat o participaţie la aeroportul londonez Stansted. De asemenea, fondul deţine participaţii la porturi, autostrăzi şi căi ferate.

AGERPRES