Investitorii se află în continuare în expectativă, cea mai importantă știre așteptată fiind cea legată de decizia Federal Reserve în legătură cu dobânda de referință și de economia SUA, care va fi publică la sfârșitul zilei de miercuri.
„Incertitudinea privind impactul deciziei Fed menține traderii ăn alertă. În cazul unor mpsuri puternice de stimulare a economiei, temerile unor creșteri ale inflației pe termen mediu și lung vor fi accentuate. Dolarul american ar putea avea de suferit în continuare, în timp ce materiile prime și metalele prețioase s-ar bucura de interesul sporit al cumpărătorilor”, a declarat Victor Safta, directorul X-Trade Brokers România.
Este evident că în cazul unor presiuni inflaționiste percepute ca importante investitorii se vor refugia din nou în active fizice, iar aurul și argintul se numără printre opțiunile preferate. „Facilitatea investiției în metale prețioase se datorează multitudinii de opțiuni de plasament care nu implică în mod necesar deținerea fizică a activelor”, arată Victor Safta, care adaugă că interesul a sporit considerabil și pentru argint în ultimele luni.
„Dacă de la începutul anului aurul a câștigat 24%, argintul s-a apreciat în același interval cu 46,6%. Cu toate acestea, aurul este în apropierea maximelor istorice, definite recent, în timp ce argintul este sensibil sun nivelurile atinse acum 30 de ani”, precizează directorul X-Trade. Investiția în argint este și mai accesibilă, prețul unei uncii fiind de aproximativ 50 de ori mai mic decât cel al unei uncii de aur.
Cu toate acestea, posibilitatea ca prețul metalelor prețioase să scadă este destul de ridicată, depinzând în mare măsură de decizia autorităților americane în legătură cu economia. „Este nevoie de o decizie puternică din partea Fed pentru a alimenta în continuare ascensiunea. Orice slăbiciune ar putea conduce la corecții importante pentru aur și argint”, mai spune Victor Safta.