Audi este pesimistă. Divizia de automobile se așteaptă la pierderi semnificative
Pandamia de coronavirus face ravagii pe întreg globul de mai bine de șapte luni de zile, iar pe lâng haosul creat în sistemul sanitar și financiar, piața auto a fost și ea grav afectată.
Potrivit Reuters, Audi, divizie de automobile premium a grupului german Volkswagen, este complet pesimistă cu privire la evoluția din următoarele luni. Mai exact, aceasta se aşteaptă la scăderea vânzărilor în 2020, în pofida redresării înregistrate în perioada iulie-septembrie, a declarat duminică directorul general al constructorului auto, Markus Duesmann, citat de publicaţia Automobilwoche, informeaăz news.ro.
Septembrie a fost cea mai bună lună din an la nivelul operaţiunilor globale ale brandului de automobile premium.
Rezultele au fost deosebit de bune în China, unde vânzările ar putea fi în uşoară creştere la nivel anual, a mai spus Duesmann.
Volkswagen are planuri mari
În urmă cu câteva zile, Volkswagen AG şi trei societăţi mixte locale și-au anunțat intenția de a investi în China aproximativ 15 miliarde de euro (17,44 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, în perioada 2020 – 2024, a anunţat Stephan Woellenstein, şeful subsidiarei chineze a VW, transmit Xinhua şi Reuters, citate de agerpres.
Cu investiţia Volkswagen şi a celor trei societăţi mixte pe care le deţine în China cu FAW Group, SAIC Motor şi JAC, producătorul auto german va construi 15 modele diferite de vehicule electrice sau hibrid plug-in până în 2025.
Vehiculele vor fi construite folosindu-se platforma Modular Electric Drive (MEB) a celor de la VW la două fabrici din China, din octombrie. Bateriile pentru vehiculele electrice vor fi furnizate de firmele CATL, Guoxuan şi A123.
De asemenea, grupul german va construi 40 de staţii de reîncărcare în Beijing, Chengdu şi Shenzhen, şi intenţionează să mai construiască 255 de staţii în 16 oraşe chinezeşti până la finalul lui 2020.
Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, a anunţat că firma are ca obiectiv livrarea a 26 de milioane de vehicule electrice până în 2029, majoritatea în China.
În primele şase luni din 2020, Volkswagen a înregistrat pierderi înainte de taxe de 1,4 miliarde de euro, faţă de un profit înainte de taxe de 9,6 miliarde de euro în primul semestru din 2019. Veniturile au scăzut cu 23%, la 96 miliarde de euro.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





