“În România, Auchan va prelua activităţile operaţionale pentru 20 din cele 24 de magazine. Magazinele din Arad, Constanţa Nord, Oradea Episcopia Bihorului şi Suceava nu vor fi preluate de către Groupe Auchan. În momentul de faţă, real,- România depune toate eforturile să găsească soluţia potrivită pentru fiecare dintre aceste locaţii, cât mai repede cu putinţă”, se precizează în sursa citată.

Potrivit comunicatului, vânzarea magazinelor reale, tranzacţie anunţată la finele săptămânii trecute, trebuie însă întâi să fie aprobată de către autorităţile de reglementare competente şi se aşteaptă să fie finalizată în 2013. Pe întreaga perioadă a acestui proces, Real anunţă că va continua activitatea, iar magazinele vor funcţiona cu program normal.

Grupul Auchan a anunţat vineri că a cumpărat de la Metro Group hipermarketurile Real din Europa Centrală şi de Est, printre care şi pe cele din România, pentru 1,1 miliarde de euro.

Citiţi şi:  S-a încheiat TRANZACŢIA anului: Vezi cât plăteşte Auchan pe unităţile Real din România şi regiune

Vânzarea hipermarketurilor Real Europa de Est către Grupul Auchan vizează 91 de hipermarketuri Real în Polonia, Rusia, România şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale în Rusia şi România. În aceste patru ţări, Real a realizat o cifră de afaceri de peste 2,6 miliarde de euro fără taxe în 2011, şi are 20 000 de angajaţi. Auchan, la rândul său, numără 98 de hipermarketuri şi peste 65 000 de colaboratori în aceste patru ţări.

Grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, deţine 10 hipermarketuri în România, cu 3.300 de angajaţi potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Numărul magazinelor Real de pe piaţa românească a ajuns la 24.

Tranzacţia era aşteptată în piaţa de retail de câteva luni. Al 12-lea grup de distribuţie din lume, Auchan este prezent în 12 ţări şi are 269 000 colaboratori. Este organizat pe cinci mari divizii: hipermarketuri (655 magazine integrate şi 23 în mandate de gestiune, asociate şi în franciză), supermarketuri (767 integrate şi 1.665 în franciză sau asociate), divizia imobiliară (Immochan), bancă (Oney Banca Accord) şi e-commerce, cărora li se adaugă alte activităţi şi direcţii de creştere.
În 2011, cifra de afaceri a Grupului a fost de 44,4 miliarde euro fără taxe, din care 55% a fost realizată în afara Franţei.

Reţeaua de hipermarketuri Real este o entitate a Metro Group. Sub marca Real, Metro Group deţine 316 hipermarketuri în Germania, precum şi 110 hipermarketuri în Polonia, în România, în Rusia, în Ucraina şi în Turcia. În anul fiscal 2011, Real a avut circa 70.000 angajaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 11,2 miliarde euro.

real,- Hypermarket România s-a lansat oficial în martie 2006 şi operează 24 de magazine pe piaţa locală în 18 oraşe din ţară (patru în Bucureşti, câte două în Timişoara, Oradea şi Constanţa şi câte unul în Arad, Baia Mare, Satu Mare, Cluj-Napoca, Deva, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Bacău, Galaţi, Ploieşti, Piteşti şi Craiova). Reţeaua magazinelor real,- comercializează aproximativ 70.000 de produse alimentare şi nealimentare, provenind de la peste 1.700 de furnizori, dintre care 90% sunt din România.