Au bătut palma! Acordul momentului în Europa. Zelenski a confirmat

Au bătut palma! Acordul momentului în Europa. Zelenski a confirmat

Sursă: Facebook, Volodimir Zelenski

Publicat de Valentina Drăgoi la 23 iulie 2022, 09:36

Anunțul momentului la nivel mondial. Președintele Volodimir Zelenski anunță semnarea acordului pe care toată Europa îl aștepta, privind exportul de cereale din Ucraina. Ce conține, de fapt, documentul și cine are cea mai mare responsabilitate?

Acordul momentului în Europa. Președintele Volodimir Zelenski a dat toate detaliile chiar acum!

Liderul de la Kiev a vorbit despre acordul privind exportul de cereale ucrainene încheiat la Istanbul, dar și despre prevederile acestuia.

Zelenski susține că Rusia s-ar putea angaja oricând în provocări, drept urmare este responsabilitatea ONU ca acordul să fie respectat.

„Toată lumea înţelege că Rusia s-ar putea angaja în provocări, încercări de a discredita eforturile ucrainene şi internaţionale. Dar avem încredere în ONU. Acum este responsabilitatea lor să garanteze respectarea acordului”, a declarat el în mesajul video zilnic, potrivit AFP. 

În ceea ce privește prevederile acordului, președintele Ucrainei, susține că acesta ar corespunde interesul țării sale, iar armata ucrainean ar controla în totalitate porturile.

Ce prevede acordul semnat la Istanbul?

„Acordul corespunde în totalitate intereselor Ucrainei. Armata ucraineană controlează 100% accesul la porturi”, a punctat președintele.

În același timp, Zelenski a mai adăugat că acordul de la Istanbul va permite exportul a 30 de milioane de tone de recoltă de anul trecut, dar și o mare parte din cea de anul acesta.

El a mai adăugat că Ucraina are la momentul actual cereale de aproximativ 10 miliarde de dolari, iar acest acord este o șansă pentru reducerea crizei alimentare declanșate de războiul din Ucraina.

„Este vorba de veniturile agricultorilor, de întregul sector agricol şi de bugetul de stat. Acestea sunt locuri de muncă. Acum avem cereale în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari.

Există şansa de a reduce gravitatea crizei alimentare cauzate de Rusia şi de a preveni o catastrofă globală – o foamete care ar putea duce la haos politic în multe ţări ale lumii, în special în cele care ne ajută”, a adăugat el.

Zelenski a mai subliniat faptul că Ucraina va rezista în continuare războiului, indiferent de ce va urma în continuare. „Aceasta este o altă demonstraţie că Ucraina este capabilă să reziste acestui război”, a conchis el.

Rusia și Ucraina au semnat două acorduri la Istanbul

Menționam faptul că precizările lui Zelenski vin în condițiile în care, în cursul zilei de vineri, Rusia și Ucraina au ajuns la un acord privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră.

Două acorduri separate cu Turcia și ONU au fost semnate în acest sens la Istanbul, în cadrul unei ceremonii inedite pentru două ţări aflate în război, notează AFP.

Mai exact, Kievul şi Moscova au semnat două texte identice, dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Acordul a fost negociat încă din luna aprilie, iar secretarul general al ONU Antonio Guterres, a fost cel care a luat inițiativa în acest sens.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.