Banii pe care îi primeau în cont, prin virament bancar, ar fi reprezentat avansul pentru utilaje agricole pe care, în realitate, vâlcenii nu le aveau. Inculpații au reușit, prin intermediul unor anunțuri de mică publicitate, să păcălească cel puțin 13 persoane din mai multe județe ale țării cu aproximativ 180.000 de lei.

Judecătoria Vaslui a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru înșelăciune, pe numele a doi tineri din Vâlcea, de 20 și 26 de ani, care, în perioada iulie – octombrie anul acesta.

Metoda aplicată de vâlceni era una foarte simplă, așa cum au constatat anchetatorii. Aceștia postau pe un site de anunțuri de mică publicitate vânzarea de utilaje agricole, la prețuri sub nivelul pieței. În momentul în care erau contactați telefonic, cei doi bărbaţi solicitau celor interesați plata unui  avans, prin virament bancar. După virarea banilor, bărbații invocau diferite motive pentru care nu trimiteau utilajul, iar ulterior nu mai răspundeau la telefon.

Cea mai mare țeapă și-a luat-o un fermier din județul Vaslui, care a fost înșelat cu 32.600 de lei. De altfel, cercetările se pare că au început în urma plângerii făcute la Poliție de către vasluian.

‘Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Municipale Râmnicu-Vâlcea, au efectuat o percheziție într-un imobil din municipiul Râmnicu-Vâlcea, unde cei doi bărbați locuiau fără forme legale. Cu această ocazie, au fost ridicate în vederea confiscării mai multe telefoane, cartele telefonice, laptopuri și sume de bani’, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Polițiștii vasluieni continuă cercetările în acest caz pentru a găsi și alte eventuale persoane care au fost înșelate de către cei doi vâlcen prin aceeași metodă.