Volumul primelor brute subscrise totale (viaţa şi non-viaţă) înregistrate de compania Astra Asigurări, în primul semestru al anului 2011, este de 559 milioane lei, din care 551 milioane lei, reprezintă volumul primelor brute subscrise la asigurări generale, în scădere cu patru procente faţă de semestrul I 2010.

Valoarea asigurărilor RCA reprezintă 278 milioane lei, în scădere cu 14% (faţă de 323 milioane lei în primul semestru al anului 2010), respectiv 84 milioane lei pe asigurările CASCO, în scădere cu 28% (faţă de 117 milioane lei în S1 2010).

 “Scăderea volumului de prime brute subscrise pe segmentul auto are multiple cauze. Este vorba despre conjunctura economică, dar şi despre politica de preţuri extrem de mici la aceste tipuri de asigurări, politica pe care Astra o priveşte cu îngrijorare. Aceasta situaţie a condus şi la scăderea pieţei de asigurări generale în ansamblu. Chiar dacă am mizat pe o restructurare de portofoliu, anticipăm o creştere a PBS în perioadă următoare”, a declarat Radu Mustăţea, preşedintele directoratului Astra Asigurări.

Cea mai importantă creştere, de 57%, a fost obţinută pe segmentul property, de la 94 milioane lei (semestrul I 2010) la 147 milioane lei (semestrul I 2011).

Creşteri importante au fost obţinute şi pe segmentele de asigurări de viaţă (15%), asigurări de sănătate (26%), asigurări medicale pentru călătorie (74%), asigurări de credite şi garanţii (118%), dar şi asigurări de răspundere profesională (19%).