ASF: 13 firme de asigurări în curs de auditare

ASF: 13 firme de asigurări în curs de auditare
Publicat de Ciprian Mailat la 28 aprilie 2015, 12:36

Procesul de auditare a unui număr de 13 societăţi de asigurări, care reprezintă 85% din piaţa de asigurări, este în curs de derulare, restul de 15% urmând să se realizeze în a doua parte a acestui an, astfel încât, la finalul lui 2015, sperăm să avem o radiografie completă a capitalizării jucătorilor din piaţa de resort, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu.

"Procesul de auditare a 13 societăţi de asigurare este în curs, însemnând 85% din piaţa de asigurări. Sunt în proces de auditare şi stress tests pe normele Solvency II", a menţionat Negriţoiu.

Acesta a subliniat că, în partea a doua a anului, va continua procesul de auditare pentru restul de 15% de societăţi de asigurare din piaţă.

"Vrem să facem un exerciţiu propriu ASF cu teste de stres, astfel încât, la sfârşitul anului, să avem o radiografie completă din punct de vedere al capitalizării jucătorilor din piaţa de asigurări", a adăugat preşedintele ASF.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.