Argentina impune populaţiei noi restricţii la cumpărarea de dolari
Guvernul Argentinei a impus luni noi restricţii la cumpărarea de dolari de către populaţie, hotărând că numai persoanele care călătoresc în străinătate pot cumpăra devize ale ţării de destinaţie ‘la cursul legal sau practicat’, relatează AFP.
Achiziţa de dolari de către turiştii argentinieni rămâne astfel singura operaţiune de cumpărare de valută autorizată oficial, cumpărarea de valută în scopul economisirii şi al achiziţiei de bunuri fiind interzisă. Înaintea oricărei operaţiuni de schimb valutar pentru o călătorie în exterior, administraţia fiscală va avea permisiunea să verifice pe lângă companiile de transport şi agenţiile de turism corectitudinea datelor prezentate de turiştii care solicită valută.
Aceste restricţii severe la achiziţia de dolari au scopul de a încetini fuga capitalurilor şi protejarea rezervelor valutare al Argentinei, care au scăzut cu aproape 6 miliarde de dolari în câteva luni, ajungând în prezent la circa 46 de miliarde de dolari.
Decizia guvernului de la Buenos Aires survine la trei zile după ce Argentina a plătit ultimele titluri emise în timpul crizei financiare din anul 2001, când a intrat în incapacitate de plată şi a fost nevoită să se împrumute.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





