Apple face angajări în Europa
Apple, cea mai valoaroasă companie din lume, va angaja 500 de persoane, în Europa, în următoarele 18 luni, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.
Cei 500 de angajaţi vor lucra la sediul Apple din oraşul Cork, Irlanda. Numărul angajaţilor va creşte astfel de la 2.800 în prezent, la 3.300. Potrivit purtătorului de cuvânt Apple, noile posturi create vor susţine afacerile în creştere ale americanilor pe Bătrânul Continet.
Angajaţii Apple din Irlanda se ocupă de distribuţia de produse, managementul lanţului de aprovizionare şi operaţiuni de back office. Irlanda are o rată a şomajului de 14,3 la sută, cel mai înalt nivel înregistrat din 1993 încoace şi de trei ori peste nivelul din 2007.
În timp ce mulţi irlandezi sunt concediaţi, iar cheltuielile de consum continuă să se micşoreze, oraşul Dublin a reuşit să atragă companii precum Google şi Facebook datorită ratelor scăzute de impozitare şi a angajaţilor vorbitori de limbă engleză.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





