Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Business

APIA ar putea rămâne fără o parte din cei 5.500 de angajaţi

Autor: | | 10 Comentarii | 3574 Vizualizari

În condiţiile în care va ceda din atribuţii, iar fermierii îşi vor depune online cererile pentru subvenţiile europene, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nu va mai avea nevoie de un număr atât de mare de angajaţi, potrivit ministrului Agriculturii, Stelian Fuia.

Acesta a precizat că APIA va trebui ca peste doi ani să-şi reducă din competenţe doar pentru activităţi de plăţi şi control şi să cedeze astfel din atribuţii către camerele agricole şi asociaţiile profesionale. În acest fel, APIA nu va mai avea nevoie de toţi cei 5.500 de angajaţi, mai ales dacă aproape toţi fermierii ajung să-şi depună cererile în format electronic. “Dacă numai 1% din fermieri mai depun cereri în mod clasic şi restul depun electronic înseamnă că nu mai avem nevoie de 5.500 de angajaţi la APIA. E un semnal pozitiv”, a spus ministrul Agriculturii. Fuia a dat exemplu Franţei, unde instituţia cu profil similar are 2.200 de angajaţi şi face plăţi de 20 miliarde euro. “Acolo o să ajungem şi noi”, a mai spus ministrul, după ce directorul APIA, Florin Marius Faur, declarase că anul trecut peste 97% din fermieri au depus cererile electronic, acest proces fiind lansat în 2010. “Este foarte îmbucurător faptul că doar 35 de fermieri din cei 353.000 de fermieri ai României care au depus cereri până în acest moment au ales să depună varianta clasică”, a spus Faur, referindu-se la campania din acest an, începută la 1 martie. Faur a mai arătat că fermierii români au înţeles acest concept, iar gradul de calitate a cererilor a crescut. “Am ajuns la un ritm de preluare zilnică de aproape 21.000 de cereri”, a precizat Faur.
Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.