Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, că a dispus verificarea, la nivel naţional, a tuturor firmelor care comercializează explozibili, în contextul asasinatului omului de afaceri de la Arad.

“Aşa cum, de exemplu, la Oneşti, am verificat peste 500.000 de petiţii în 24 de luni, tot ce înseamnă plângeri, care nu aveau caracter penal, dar aveau anumite elemente de ameninţare, la fel am făcut şi aici, am dispus verificarea tuturor societăţilor care comercializează produse de acest gen (nr. explozibil) la nivel naţional şi, cu siguranţă, de aici ne va rezulta şi o imagine a ceea ce înseamnă această piaţă în România”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Ministrul a precizat că acesta este un element pe care Poliţia îl ia în calcul, însă ancheta de la Arad este coordonată de Parchetul General.

“Noi, Ministerul Afacerilor Interne, suntem implicaţi pentru a sprijini această anchetă cu structuri de la toate direcţiile, astfel încât, în cel mai scurt timp, autorul, autorii să fie traşi la răspundere”, a declarat Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Asasinatul ar fi putut fi oprit înainte de a se produce

Potrivit ministrului, raportat la evenimente similare care au fost dejucate, este posibil ca şi acesta să fi putut fi oprit înainte de a se produce.

Procurorii fac cercetări pentru omor calificat cu premeditare în cazul omului de afaceri arădean Ioan Crișan care a murit sâmbătă după ce i-a explodat mașina, a anunțat luni Parchetul General, precizând că în anchetă au fost dispuse mai multe expertize.

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.