Anunț major pentru toți cei cu contract de muncă! Se schimbă totul

Schimbări majore pentru toți salariații români. Este vorba despre semnarea contractelor de muncă. Semnătura de mână ar putea fi eliminată definitiv, în condițiile în care angajatorii pot folosi semnătura electronică.

Potrivit avocatnet.ro, firmele pot folosi semnătura electronică pentru a semna contractele individuale de muncă dintre părți și actele adiționale la acestea, precum și fișele de post sau cererile de concediu.

„Sigur că da. Contractele de muncă pot fi semnate electronic între părți inclusiv în cazul celor pentru muncă la domiciliu sau telemuncă. Practic, câtă vreme părțile trebuie să își asume prin semnătura lor, în scris, un document, atunci acesta trebuie semnat. Dacă documentul este pe hârtie, părțile semnează de mână, iar dacă documentul este în format electronic, fiecare semnatar folosește semnătura sa electronică”, a explicat pentru noi Veronica Mitroi, Electronic Signature Business Unit Director la certSIGN, ea subliniind că pentru salariați nu există niciun fel de cost în acest sens.

Semnarea electronică a contractelor este valabilă și dacă o firmă din România folosește salariați din alte țări.

„Da, angajatorii pot semna electronic contracte cu salariați din alte țări. Semnătura electronică este una nominală, iar, prin analogie cu semnătura de mână, poți semna un document în nume propriu, dar și în numele companiei, utilizând aceeași semnătură. Singura situație specifică este cea în care semnezi în numele companiei în sensul în care, indiferent ce semnătură pui pe document, de mână sau electronică, trebuie să ai dreptul să reprezinți compania”, a precizat Veronica Mitroi.

„Pentru astfel de situații, noi am pus la dispoziția unor clienți o soluție care să le permită semnarea electronică a documentelor de către angajat la un moment care de cele mai multe ori nu coincide cu cel în care sunt față în față. Sunt anumite procese de recrutare care, spre exemplu, necesită într-o primă fază un proces de selecție de durată, iar decizia este luată după perioada în care toți candidații sunt evaluați. Astfel, având deja informațiile viitorului canditat, soluția certSIGN permite transmiterea documentelor necesare angajării și emiterea unei semnături electronice la distanță în momentul în care acesta acceptă și decide să semneze documentele”, a lămurit specialista.