Anunţ în privinţa investigaţiei Consiliului Concurenţei la HS Timber Productions! Neregulile găsite se vor remedia
În legătură cu rezultatele investigației publicate de Consiliul Concurenței privind piața de achiziții de material lemnos din perioada 2011-2016, compania HS Timber Productions face următoarele precizări.
- HS Timber Productions SRL a convenit o soluționare amiabilă a anchetei inițiate de Consiliul Concurenței
- După o evaluare amănunțită a procedurilor interne de achiziție ale companiei din perioada 2011-2016, cu sprijinul unor experți recunoscuți la nivel internațional, compania a identificat anumite nereguli și a luat imediat măsurile necesare pentru remedierea acestora. Ulterior, toți managerii companiei au participat în mod regulat la cursuri de formare acordate de experți antitrust.
- Motto-ul companiei „Tot mai bine în fiecare zi” și criticile constructive ale partenerilor sociali ne-au ajutat să adoptăm cele mai înalte standarde de sustenabilitate și antitrust, integrate în Codul de Conduită al companiei și obligatorii pentru toți angajații.
- Cu această soluționare amiabilă, considerăm acest capitol din istoria companiei ca fiind în sfârșit încheiat.
Decizia de soluționare amiabilă privește un eveniment punctual, care a avut loc în perioada 2011-2016. Din acel moment, compania și-a îmbunătățit constant sistemul Due Diligence și și-a stabilit un set de reguli și politici extrem de clare.
HS Timber Productions a implementat o serie de măsuri pentru asigurarea unui lanț de aprovizionare sigur în România. Codul de conduită al companiei, obligatoriu și pentru toți furnizorii, asigură un model sustenabil de afacere într-un mediu dificil.
Unul din principiile de bază ale HS Timber Productions este să acționeze întotdeauna în conformitate cu toate legile și regulamentele în vigoare. Pentru HS Timber Productions, respectul față de lege este elementul cheie pentru dezvoltarea industrială și competitivă a unei țări.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





