Anunț de la BNR! Toți românii cu rate la bănci sunt vizați

Vești importante de la BNR. Sunt vizați toți românii care au rate la bănci. Banca Națională a anunțat cea mai recentă cotație a indicelui economic ROBOR, în funcție de care sunt calculate majoritatea dobânzilor în lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut la 3.09%, de la 3.06%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3.29%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR la 9 luni a crescut și el la 3.44%. Indicele ROBOR la 12 luni a ajuns la 3.50%.

ROBOR-ul se calculează zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor de rată de dobandă pentru lei, utilizate de zece bănci mari din România, fiind rata de dobandă la care o bancă împrumută lichiditate altor banci.