În urmă cu aproape patru ani, Rodica Obancea a decis că este momentul să facă o schimbare în viața profesională: a renunțat la funcția de manager într-o corporație și a început să investească în propriul business. ”Când eram angajată, la rândul meu am cunoscut un coach, am lucrat cu el. Atunci mi-am dat seama că drumul meu este altul. Așa am ajuns să urmez o școală de coaching, să-mi supervizez practica și să deschid un business în zona aceasta”, își amintește ea.
Decizia a luat-o la finele lui 2007, când a fondat Succes Coaching. Trei ani mai târziu, odată cu atragerea clienților din zona de ”mari companii”, a început să aibă profit. Acum, Rodica Obancea este Executive & Team Coach, cu o competență de coaching certificată de International Coach Federation. Ca o paranteză, un coach începător încasează în jur de 20.000 euro pe an, în timp ce un profesionist poate să ajungă la 200.000 – 500.000 euro anual, în funcție de reputația pe care o are.
2011, mai bun decât 2010
Obancea spune despre 2011 că a fost mai bun decât anul trecut, când era foarte multă panică în piață, iar multinaționalele și-au tăiat bugetul pentru dezvoltarea angajaților. Printre proiectele pe care le dezvoltă acum se află și unul cu Lafarge, pe care îl are client de mai mulți ani, dar și un proiect important cu Adobe România. ”Și din industria farmaceutică am avut mulți clienți. Deși proiectele de anul trecut au fost mai mici și mai puține, totuși, anul acesta, din primăvară, am semnat câteva proiecte mari”, detaliază ea.
De altfel, din momentul în care a intrat în antreprenoriat, Obancea a avut nevoie de doi ani să se așeze pe piață, timp în care a lucrat cu organizații mai mici, cu persoane care își doreau să devină performante. ”Clientul poate fi o întreagă organizație, o singură echipă dintr-o organizație sau un manager. Clientul are două scopuri, în general: fie dezvoltarea afacerii, fie rezolvarea unor probleme, acestea sunt zonele în care, de obicei, un coach poate interveni”, explică ea.
În context, anul acesta a dezvoltat un program care urmărește munca în echipă, unde au fost invitați atât antreprenori, cât și manageri din diferite companii. Mai exact, programul s-a desfășurat pe șase luni, în care opt persoane, fără să se cunoască înainte și având competențe diferite, au lucrat împreună cu scopul de deveni mai performante ca și lideri. Pentru acest program, fiecare participant a plătit 200 euro lunar (în fiecare lună fiind organizate câte două sesiuni).
Un alt exemplu pe care îl dă Obancea este al unei firme românești care urmărea să scadă costurile operaționale și să rentabilizeze activitatea în producție. În calitate de antrenor, aceasta trebuia să asiste la ședințele operaționale, fără să intervină. ”Trei sferturi din ședințele lor atenția era îndreptată către modalitățile prin care să economisească, să-și monitorizeze mai atent costurile, de unde să mai taie. Nici cel puțin câteva minute nu erau dedicate pe cum să-și crească vânzările, cum să-și recupereze mai repede banii de la clienți. Toată energia lor era concentrată pe cum să-și scadă costurile”, detaliază Rodica Obancea. Care a fost rezultatul în urma programului? Energia managementului s-a mutat într-o direcție mai productivă, pe cum să-și crească încasările, capacitatea de vânzare.  
Pentru 2012, Obancea a semnat deja două contracte. Cum va fi anul viitor pentru acest nou domeniu de business? Există semnale că piața locală de training, unde este inclus și coachingul, evaluată la câteva milioane de euro, va continua să crească odată cu reorientarea companiilor către programele pentru dezvoltarea angajaților. Rămâne de văzut, însă, care vor fi sumele alocate în această direcție.