buzunarele proprietarilor Complexului comercial Europa din chiriile platite de comercianti pentru standuri. Angrosistii prefera, de cele mai multe ori, sa subinchirieze aceste spatii pentru a-si mari profitul, dar si pentru a scapa de controalele autoritatilor. Complexul Europa adaposteste peste 5.000 de standuri doldora de marfa. Nici inspectorii de la Garda Financiara si nici cei de la Protectia Consumatorilor nu stiu numarul lor exact. Asta „gratie’ rapiditatii cu care comerciantii isi schimba firmele si a talentului de a inchiria si subinchiria intre ei spatiile comerciale. Pornind de la patronii angroului si pana la ultimii comercianti aparuti pe piata Europa se creeaza un lant al slabiciunilor caruia nimeni nu i-a putut urmari firul. Este o situatie mai mult decat convenabila pentru angrosisti, o paza buna care ii fereste de amenzi si taxe catre stat. Sumele incasate de administratori pe chirii variaza intre 150 de dolari si 1.200 de dolari. La acestea se adauga intretinerea: 1.500.000 de lei lunar, chiar doua milioane in anumite locuri. Un calcul elementar arata ca proprietarii angroului incaseaza lunar, pentru 5.000 de standuri, minimum 750.000 de dolari. Terenul pe care se afla Complexul Europa apartine, teoretic, Cristinei Salitra. Practic, tot ce inseamna Europa, Sam Expo si Niro Grup te trimite la Nicu Gheara, Nicolae Dumitru si Ye Feng. „Din cate stiu eu, intre Standard Europa si Cristina Salitra nu exista nici un contract. stiti cum curge Dambovita – de sus in jos, asa functioneaza ei”, a spus Vasile Murar, director executiv adjunct din cadrul primariei sectorului 2. „Proprietara” trebuie sa plateasca statului aproximativ 400 de milioane de lei pe an pentru teren (este vorba de opt hectare), iar „chiriasii” – taxe si impozite pe profit. „Acum sunt la zi cu plata pentru ca am luat masuri drastice: dupa mai multe somatii, chiar si cu sechestru, doamna Salitra a platit in sfarsit datoriile, in valoare de 1,4 miliarde de lei, pe care le avea din 1999, pentru terenul pe care e Complexul Europa”, a spus Murar. Cat priveste taxele si impozitele pe profit platite de conducerea angroului Europa, reprezentantii primariei sectorului 2 nu pot spune nimic: „Trebuie mai intai sa vorbiti cu domnul primar Ontanu”. Garda Financiara este printre putinele autoritati care au acces aici. Din fericire pentru patronii Complexului, ei nu reprezinta o tinta pentru autoritatea de control. Conform informatiilor primite de la inspectori, detinatorii Complexului comercial angro Europa incaseaza sume uriase pe chirii, astfel incat plata impozitelor nu constituie o problema. Inspectorii de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului ii ocolesc si ei pentru ca „sunt persoane juridice”. Cei vizati de ambele autoritati sunt comerciantii. De la jumatatea anului 2003 si pana acum, inspectorii au amendat angrosistii din Europa cu 60 de miliarde de lei. „Facem cam 20-25 de controale pe an, dar reusim destul de greu sa ii prindem pentru ca ei gasesc mereu mijloace ilegale, greu de identificat”, a spus Marian Pasulea, comisar general in cadrul Garzii Financiare. Comerciantii din Europa sunt sanctionati, de regula, pentru lipsa caselor de marcat sau pentru hartiile fiscale false. Dar se gasesc mereu solutii pentru a scapa de Garda. Proprietarul e plecat cam de fiecare data cand vin inspectorii, contabilul e in spital sau comerciantii nu vorbesc limba romana, deci nu pot raspunde la intrebari. „Foarte des comerciantii trec de la o firma la alta – iau facturi pe o firma si dupa doua luni o parasesc. Sau ii prindem cu marfa cu documente fara provenienta, nu inregistreaza veniturile, ori au documente care provin de la firme inexistente”, a spus Pasulea. Inspectorii de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) primesc zilnic plangeri din partea cumparatorilor. De cele mai multe ori, ei sunt pusi in imposibilitatea de a le rezolva din cauza lipsei bonurilor. „Un chinez infiinteaza o firma pe un stand. Standul ala isi schimba proprietarul, asa ca nu il putem prinde. Nu mai spun de administratia din Europa care nu e de gasit pentru ca isi schimba mereu sediul. Pur si simplu nu avem o solutie la sesizari”, a spus Adriana Capota, inspector la OPC. Comerciantii nu par a fi speriati de controalele inspectorilor. Acestia pun afise in dreptul depozitelor de marfa „De inchiriat” sau asteapta linistiti Garda sau OPC-ul. „Cand vede inspectorul ca spatiul e de inchiriat pleaca de acolo. Oricum, nimeni de aici nu e prea legal; nimeni nu are firma. Le convine sa stea asa: dau 20-30 de milioane la Garda o data la trei-patru luni, cand vin ei, si gata!”, a spus un angajat din angroul Europa.Abilitatea angrosistilor de a pacali Garda ii imbogateste pe acestia, saracind statul. Astfel, afacerile prospera, marfa se vinde in continuare (fara bon sau cu hartii false), iar chiriile pentru standuri se incaseaza lunar, la preturi tot mai mari.

Cine sunt patronii complexului Europa?
· Nicu Gheara este un nume legat de toate evenimentele mondene din Romania. El si-a creat o imagine o data cu implicarea sa in moda. In spatele acesteia se afla un adevarat imperiu format din Complexul comercial angro Europa, City Town, clubul Space, restaurante si agentii de modeling.
· Complexul Europa este o afacere preluata de Nicu Gheara de la fostul sef al Directiei Pasapoarte si Straini, colonelul Constantin Salitra, mort intr-un accident de masina.
· Nicolae Dumitru este proprietarul a 22 de hectare de teren in comuna Voluntari, pe care se afla angroul Niro. Capitalul strans din inchirierea spatiilor din complex a fost directionat catre afaceri in domeniul constructiilor, productiei de alcool si de sucuri, paza si, mai nou, in turism. A construit la Nisa primul hotel al grupului Niro. In prezent, Nicolae Dumitru detine 80% din actiunile acestui grup.

Preturi de Inchiriere a standurilor
CHIRIE:
· Sumele cerute pentru a inchiria, de la administratorii complexului, un stand variaza intre 150 si 1.200 de dolari. Astfel, pentru spatiile mai prost pozitionate (in spatele complexului) se percep taxe intre 150 si 300 de dolari pe luna.
· Standurile care se afla in interiorul culoarelor cimentate se inchiriaza cu 300 pana la 1.200 de dolari.

INTRETINERE:
· Costurile de intretinere se ridica la 1.500.000 de lei, uneori chiar la doua milioane. Sumele sunt percepute pentru plata luminii si pentru intretinerea curateniei.
· Nu se stie exact numarul standurilor din complexul Europa. Inspectorii de la Garda Financiara spun ca exista intre 5.000 si 7.000 de spatii comerciale.