"Cele două reforme, reforma reorganizării administrativă şi reforma constituţională, se adaugă la un şir lung de 10 reforme foarte dificile. Ţineţi minte cum a fost clamat sclavagismul odată cu modificarea Codului muncii. Halal sclavagism, îl vedem cu toţii, toţi suntem nişte sclavi", a spus Andreea Paul Vass.

Conform Corinei Dragătescu, reforma deconcentratelor presupune inevitabil un nou val de oameni care vor pleca în şomaj sau vor fi nevoiţi să-şi găsească un nou loc de muncă. "Am estimat la 10.000 de persoane care vor fi într-o situaţie dificilă în urma acestei reforme", a precizat moderatoarea emisiunii.

"Acuma nu vreau să vă dezamăgesc, că estimarea vă aparţine, probabil că aţi făcut ochiometric, nu este cea reală. Pentru aceste persoane, care riscă să devină şomeri, au peste 45 de ani sau mai au 3 ani până la pensionare", a explicat Vass.

Ea a explicat că angajatorii beneficiază de subvenţie de la stat de 500 de lei pe lună. "Pentru tinerii absolvenţi, dacă au studii superioare, subvenţia care se acordă angajatorilor este de 750 de lei", a adăugat consilierul de stat.