Conform datelor raportate de cei 51 de furnizori activi pe piaţa cu amănuntul pentru prima jumătate a anului 2011, traficul şi durata medie a unui apel au scăzut, dar au crescut numărul de linii de acces, numărul de abonaţi şi rata de penetrare a telefoniei fixe.

Astfel, numărul de linii de acces a crescut în primele şase luni ale anului 2011 cu 4,1%, ajungând la 4,89 milioane. În ceea ce priveşte numărul de abonaţi, prima jumătate a anului 2011 a fost marcată de o creştere de cu 3,6%, după trei semestre consecutive de scădere numărul total al abonaţilor depăşind din nou pragul de 4 milioane.

O linie de acces este aşa numitul „post telefonic”, în timp ce un abonat este persoana fizică sau juridică ce a încheiat un contract cu furnizorul de servicii. Un singur abonat poate avea instalate mai multe linii de acces, fiecare cu numărul său de telefon.

Rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de locuitori (calculată ca raport între numărul total de linii de acces şi numărul de locuitori ai României) a ajuns la 22,8%, în timp ce rata de penetrare a telefoniei fixe la 100 de gospodării (calculată ca raport între numărul de linii de acces furnizate persoanelor fizice şi numărul de gospodării din România) a crescut la 52,2%.  

Din cele 4,89 de milioane de linii de acces la telefonia fixă, 3,82 milioane sunt instalate abonaţilor persoane fizice (în creştere cu 3,4% faţă de cea de a doua jumătate a anului 2010), în timp ce 1,07 milioane de linii de acces sunt instalate la abonaţi persoane juridice (în plus cu 6,8% faţă de semestrul II 2010).

Un român a vorbit câte 3 minute şi 2 secunde la fiecare apel iniţiat

În acelaşi timp, volumul de trafic realizat de către utilizatorii finali prin intermediul reţelelor publice fixe de telefonie a înregistrat o scădere de 6,7%, ajungând la 3,2 miliarde minute. Astfel, traficul de voce în reţelele fixe proprii a înregistrat o scădere de 6,8% (până la aprox.1,9 miliarde de minute), traficul către alte reţele fixe a scăzut cu 7,7% (până la 575 milioane de minute), în timp ce traficul de voce către reţelele mobile a scăzut cu 1,1% (până la 562 milioane de minute). Traficul de voce către reţelele internaţionale a înregistrat o creştere de 6,3% până la 192 de milioane de minute. Volumul total de trafic de voce în reţelele publice a fost realizat în proporţie de 72% de către persoane fizice şi în proporţie de 28% de persoane juridice.

În ceea ce priveşte evoluţia volumului total de trafic de voce în funcţie de modalitatea de furnizare a serviciilor, 3,1 miliarde de minute au reprezentat trafic originat prin intermediul reţelelor proprii (în scădere cu 7% faţă de cea de a doua jumătate a anului 2010) în timp ce 64 de milioane de minute au reprezentat trafic originat prin intermediul reţelelor publice fixe ale altor persoane (de exemplu, prin procedura de selectare/preselectare a operatorului) – în creştere cu 14,7% faţă de semestrul II 2010.

În medie, un român a vorbit câte 3 minute şi 2 secunde la fiecare apel iniţiat în primul semestru din 2011, înregistrându-se o scădere cu 0,7% a duratei medii a apelului de pe telefonul fix faţă de cea de a doua jumătate a anului 2010. Durata medie a unui apel originat prin intermediul reţelelor proprii ale furnizorilor de telefonie fixă a înregistrat o creştere de 2,8%, ajungând la 3 minute şi 15 secunde, în timp ce durata medie a unui apel originat prin intermediul reţelelor publice fixe ale altor persoane a scăzut cu 26,9% ajungând la 40 de secunde. Totodată, traficul de voce mediu lunar a scăzut cu 10,4%, un român vorbind lunar 1 oră şi 50 de minute la telefonul fix, mai puţin cu 13 minute faţă de semestrul II al anului 2010.

Raportul de date statistice a fost realizat pe baza datelor raportate de către furnizorii de servicii de telefonie fixă, care au desfăşurat activităţi comerciale în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011.