Ies la iveală noi informații în cazul Caracal. DIICOT se pare că ar fi cerut informații privind activitatea infracțională a lui Gheorghe Dincă în Italia.

Anchetatorii au cerut de asemenea informații despre locul în care a muncit și locuit acesta. Alexandru Cumpănașu declarase deja că sunt oameni care fac aceste verificări dar deocamdată nu s-a deplasat vreo echipă în Italia să ancheteze ce a făcut Dincă acolo.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat, marţi, după ce s-a întâlnit cu procurorul şef al DIICOT, Felix Bănilă, că anchetatorii verifică toate pistele în cazul crimelor de la Caracal şi nu se merge doar pe varianta „lupului singuratic”, susţinând că procurorii şi poliţiştii „verifică la sânge” informaţiile apărute în spaţiul public.

Suspectul crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă, a recunoscut, la audieri, că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00.

De asemenea, el susţine că a ucis-o şi pe cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, însă anchetatorii nu au reuşit să afle de la el unde i-a aruncat corpul.

Te-ar putea interesa și: