Nivelul de interes suscitat de monedele virtuale a atins repere foarte înalte pe finalul anului încheiat / începutul lui 2021. Ecouri ale aprecierii rapide din perioada asemănătoare de acum 3 ani au fost vizibile pentru ”veterani”: și atunci creșterile asimptotic verticale au adus ulterior scăderi ample.

Mai mult de 100% a avansat Bitcoin în raport cu dolarul american, între 1 decembrie și 8 ianuarie (ziua când a atins cotația record de 42 de mii de dolari americani). Sesiunile recente au adus o corecție spre 32 de mii USD (la ora redactării materialului, piața fiind deosebit de volatilă).

Influențele, dificil de cuantificat

Numeroase au fost argumentele pentru a justifica abordarea entuziastă (anterioară ajustărilor). Între acestea: nivelul în creștere al incertitudinii (inclusiv la nivel politic în SUA, al relațiilor dintre marile puteri, al situației din sănătate), implicarea unor nume mari, respectate în domeniul investițiilor în piața monedelor virtuale, sau opinii favorabile ale unor persoane relevante pentru investitori (Stanley Druckenmiller, Paul Tudor Jones, Scott Minerd, Fidelity, Paypal) sau politica de generare de lichiditate a Fed. Un nou demers pentru autorizarea unui fond de tip ETF cu dețineri în bitcoin a reaprins speranțele de lărgire a bazei de investitori potențiali. Toate influențele sunt, totuși, dificil de cuantificat.

Un model de evaluare al Bitcoin, fie și vag asemănător cu cele utilizate în piețele bursiere pentru a evalua acțiunile sau obligațiunile, pare imposibil. Într-un material de analiză al JPMorgan, un nivel de 146 de mii de dolari pentru o unitate Bitcoin a stimulat imaginația participanților. De unde a apărut această valoare? Dintr-o echivalare a valorii de piață potențiale a monedei (capitalizarea totală) cu investițiile în aur prin monede, lingouri sau fonduri ETF. Felul în care echipa de analiză a băncii a ajuns la această valoare demonstrează atât asocierea, des întâlnită, cu activul fizic de refugiu tradițional, aurul, cât și lipsa acută de alternative viabile pentru o evaluare riguroasă a Bitcoin. Banca a menționat, totuși, că niveluri de peste 50 de mii de dolari anul acesta nu sunt sustenabile, deși „balonul speculativ” ar putea, teoretic, ajunge la astfel de niveluri.

Un ritm aproape la fel de ridicat a înregistrat Ethereum (ETH)

Avansul procentual (185% de pe 1 octombrie până luni la ora 21) se apropie de cel al Bitcoin în aceeași perioadă (213%). ETH este sub vârful istoric din 2018, în timp ce BTC a atins niveluri duble. Pe lângă efectul de antrenare din partea bitcoin, lansarea așteptată a unor contracte futures pe o bursă reglementată din SUA a fost un catalizator important. ETH pare a funcționa mai puțin pe logica BTC, și mai mult ca ”bază” pentru așa numite contracte inteligente, sau proiecte construite pe infrastructura sa. Corelarea cu BTC rămâne destul de înaltă, dar ea variază notabil în timp.

Scăderile recente ale monedelor virtuale au venit după comentarii mai puțin favorabile chiar ale unor investitori anterior optimiști (Scott Minerd, vorbind despre o ”țintă atinsă” la 35 de mii dolari per bitcoin), normalizarea situației din SUA, unde o tranziție pașnică a puterii este ipoteza de bază (deși nu certă) și avertizarea FCA (autoritatea de reglementare financiară din Marea Britanie) că investitorii în monede virtuale riscă să își piardă toți banii.

Fluctuațiile nu sunt o surpriză

Fluctuații de peste 20 sau 25% nu reprezintă o surpriză și nu ar fi înțelept să le vedem drept puțin probabile nici în perioada următoare. Este posibil ca niveluri chiar sub 30 de mii dolari pentru BTC sau 1.000 de dolari pentru ETH să fie atinse, având în vedere viteza înaltă a fluctuațiilor, care a adus câștiguri impresionante într-un orizont de timp foarte scurt unui număr larg de participanți. Unii vor fi astfel ispitiți să vândă pentru a își asigura profitul. Deși ar fi o bună ocazie ca piața să se stabilizeze relativ, după unele ajustări, calendarul încărcat al perioadei următoare (care va aduce o nouă administrație prezidențială, raportări ale unor nume sonore în piața bursieră din SUA, date din economie despre poziționarea pentru începutul de an în SUA, China, zona Euro, informații din planul situației din sănătate) susține șansele pentru o perioadă cu regim de volatilitate ridicată.

Pentru o vreme, realitatea ar putea fi între (nu neapărat la jumătate) entuziasmul debordant al fanilor monedelor virtuale vizând noi vârfuri și cei care le văd la valoare 0. În lipsa unor reglementări foarte restrictive, condițiile incerte ale anului în curs, alături de vizibilitatea adăugată și modalitățile noi de acces (via Paypal, companii listate care au dețineri importante, precum Microstrategy sau contracte futures pe ETH, între altele) ar putea permite, după o perioadă (ce se poate întinde la mai multe săptămâni sau chiar luni) la reluarea secvenței ascendente a Bitcoin.