Amendamentele admise la bugetul de stat depăşesc 130 milioane de euro

Amendamentele admise la bugetul de stat depăşesc 130 milioane de euro
Publicat de Ciprian Mailat la 19 decembrie 2014, 14:21

Amendamentele admise la proiectul legii bugetului de stat pe 2015, intrat vineri dimineaţă în dezbaterea plenului Parlamentului, totalizează sume suplimentare de 572,751 milioane de lei (aproape 130 milioane de euro) şi au ca sursă de finanţare bugetul de Acţiuni Generale ale Ministerului Finanţelor Publice /MFP/, care a fost diminuat corespunzător faţă de forma iniţială a documentului.

Potrivit raportului comun al comisiilor parlamentare pentru buget – finanţe, au fost admise 54 de amendamente la proiectul legii bugetului de stat pe 2015, unul dintre ele fiind chiar amendamentul care prevede diminuarea corespunzătoare a bugetului Acţiuni Generale al MFP, ca urmare a celorlalte amendamente admise.

Astfel, bugetul Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale va fi diminuat cu suma de 1,41 milioane lei la titlul 'Cheltuieli de personal', cu suma de 140,55 milioane lei la titlul 'Dobânzi', cu opt milioane de lei la titlul "Fonduri de rezervă', articolul "Fond de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului', cu suma de 536 mii lei la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice', cu suma de 354,974 milioane de lei la titlul 'Alte transferuri" şi cu suma de 67,275 milioane de lei la titlul 56 "Programe cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare".

"Bugetul (MFP – Acţiuni generale – n. r.) s-a diminuat faţă de anul trecut pentru că nu mai avem acele buffere (fonduri de rezervă) constituite, de un miliard (de lei – n. r.) anul trecut, s-a renunţat la acele buffere, mergem pe o execuţie cât mai precisă. La amendamente am păstrat o rezervă pentru discuţiile în Parlament pentru că aşa este bine tot timpul, să ai rezerve", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov.

Veniturile bugetului de stat au fost stabilite la suma de 107,613 miliarde lei, cheltuielile la 126,732 miliarde lei, iar deficitul bugetar pentru 2015 este proiectat la 19,119 miliarde lei, pe linia continuării consolidării fiscale, cu ajustarea deficitului pe metodologia europeană ESA de la 2,2% din PIB în 2013 către o ţintă de deficit estimată la 1,2% din PIB în 2015, la care se adaugă 0,25% din PIB pentru cofinanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene, în scopul atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu în 2015, respectiv un deficit structural de 1% din PIB.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.