Conform anunțului, aprobarea va conferi Amazon privilegii extinse „pentru livrarea în siguranţă şi cu eficienţă a coletelor la clienţi”. Trebuie menționat că certificarea va oferi Amazon dreptul de a folosi dronele mici „dincolo de raza vizuală” a operatorului, transmite Reuters.

Certificarea Administraţiei Federale pentru Aviaţie

Amazon a anunţat că va folosi certificarea Administraţiei Federale pentru Aviaţie pentru a începe zboruri test la clienţi. Compania a efectuat activităţi de training riguroase şi a depus dovezi detaliate că livrarea cu drone a colectelor este sigură. Compania a oferit şi demonstraţii inspectorilor agenţiei.

Amazon a început testarea livrărilor cu drone a coletelor în 2013, cu obiectivul de a livra pachetele la locuinţele clienţilor în cel mult 30 de minute. În august 2019, compania a depus o cerere la Administraţia Federală pentru Aviaţie pentru aprobarea planurilor sale.

De asemenea, Amazon nu este singura companie care vrea să extindă livrările cu drone comerciale. În aprilie, compania Wing, deţinută de grupul Alphabet, a devenit prin companie din SUA care a obţinut aprobarea Administraţia Federală pentru Aviaţie pentru livrările comerciale cu drone în SUA.

În octombrie anul trecut, UPS a obţinut acordul Administraţiei Federale pentru Aviaţie pentru operarea unri flote de drone, în calitate de companie aeriană.

Mutare importantă din partea Amazon

Retailerul online Amazon pregăteşte o mutare importantă pe piaţa din Statele Unite, una care ar putea ajuta considerabil la reducerea timpului de livrare a comenzilor efectuate.

Gigantul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, se află în negocieri avansate cu unul dintre cei mai mari proprietari de mall-uri din SUA. Amazon intenţionează să cumpere o parte dintre spaţiile deţinute de acesta, pentru a le transforma în depozite de marfă.

Multe centre comerciale din Statele Unite se străduiesc să rămână în viaţă, mai ales din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19 şi de faptul că tot mai multe persoane preferă cumpărăturile online. Salvarea lor ar putea veni de la Amazon: centrele comerciale s-ar putea transforma în centre de fulfillment (depozitare şi management al mărfurilor) ale retailerului online.

Amazon ar fi în discuţii cu Simon Property Group, cel mai mare proprietar de mall-uri din America, pentru a transforma spaţiun de vânzare gol în depozite pentru procesarea și expedierea comenzilor online de pe Amazon, arată un raport al Wall Street Journal.

Dacă tranzacţia va fi încheiată, Amazon ar putea prelua fostele spații comerciale ocupate de Sears și JCPenney, două lanţuri de magazine care au intrat recent în faliment, ceea ce a dus la închiderea a zeci de magazine în ultimele luni.

Simon Property Group ar urma să cumpere întreaga companie JCPenney, ceea ce i-ar da un control mai mare asupra modului în care sunt utilizate spațiile în care erau amplasate magazinele ce funcţionau sub acest brand, scrie startupcafe.ro

Scopul urmărit de Amazon prin această tranzacţie uriaşă este reducerea considerabilă a timpului de livrare. Câteva dintre depozitele Amazon funcţionează deja în astfel de centre care au rămas fără clienţii ce închiriau spaţiile.