Alocațiile copiilor, anunț oficial. Ce s-a întâmplat după majorare
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a făcut un anunț oficial despre alocațiile de stat pentru copii. Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2019 au totalizat 591,35 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 167,01 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În iunie 2019 au beneficiat de acest ajutor social 3.540.742 copii, cei mai mulţi beneficiari din Bucureşti – 326.764 şi din judeţele Iaşi – 179.597, Suceava – 131.853 şi Bacău – 127.800.
La finele lunii iunie erau suspendaţi de la plată 163.851 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti – 12.383, Iaşi – 8.872, Suceava – 8.121 şi Timiş – 7.421.
De asemenea, în perioada menţionată au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui beneficiu în sumă de 20,474 milioane lei.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Alocaţia de stat pentru copii este în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





