Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat, în urma controalelor efectuate în perioada 29 iulie-9 august 2019 sancţiuni de peste un milion de lei pentru nerespectarea prevederilor legale la comercializarea băuturilor răcoritoare şi a sucurilor şi nectarurilor din fructe, conform unui comunicat al ANPC.

Controlul s-a desfăşurat în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti. Au fost controlaţi 682 operatori economici (distribuitori, magazine, staţii benzină şi producători), iar la un număr de 425 dintre aceştia (62,3%) au fost constatate deficienţe. A fost verificată o cantitate de 652.610 litri produse (47.357 litri sucuri, 25.103 litri nectaruri şi 580.150 litri băuturi răcoritoare), din care 75.644 litri, reprezentând 11,6% din cantitatea controlată (1.634 litri sucuri, 892 litri nectaruri şi 73.118 litri băuturi răcoritoare), nu se încadrau în prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 29.449 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de circa 43.353 lei care erau improprii consumului uman (produse depozitate în condiţii improprii sau cu data durabilităţii minimale depăşită) şi oprirea temporară de la comercializare a 31.767 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de 92.173 lei până la remedierea neconformităţilor constatate.

De asemenea, au fost aplicate 463 de sancţiuni contravenţionale, din care 221 avertismente şi 242 amenzi în valoare de 1.012.800 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control s-au evidenţiat o serie de abateri, printre care: ambalaje şi etichete deteriorate; comercializarea de produse în afara datei durabilităţii minimale; lipsa elementelor de identificare şi caracterizare; neînscrierea denumirii sub care se vinde produsul; lipsa înscrierii termenului „cu îndulcitori”, deşi aceştia erau
menţionaţi în lista ingredientelor; lipsa înscrierii categoriei şi a denumirii specifice sau codul numeric CE al aditivilor utilizaţi în fabricaţie; lipsa înscrierii pe etichete a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscrişi în Anexa V la Regulamentul (CE) privind aditivii alimentari; înscrierea ilizibilă a datei durabilităţii minimale; elementele de identificare – caracterizare netraduse în limba română; lipsa înscrierii declaraţiei nutriţionale; nerespectarea condiţiilor privind depozitarea şi comercializarea băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe; utilizarea unor practici comerciale înşelătoare: diferenţe de preţ între raft şi casa de marcat, vânzarea de produse la pachet promoţional fără a exista produsul individual pentru compararea preţurilor, comercializarea produselor cu denumiri diferite la raft faţă de ceea ce este înscris pe etichetă, lipsa produselor promoţionale înscrise pe unele ambalaje, lipsă afişare preţ de vânzare etc.

„Comercializarea produselor alimentare reprezintă unul din cele mai sensibile domenii de activitate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, dacă ne gândim numai la faptul că un aliment depozitat necorespunzător poate duce la îmbolnăvirea consumatorului care a avut ‘ghinionul’ să-l cumpere. Gândiţi-vă la un copil al cărui părinte îi cumpără o sticlă de suc depozitat în soare sau care nu menţionează informaţiile esenţiale pe etichetă. Aşa cum am declarat deja, nu vom
accepta astfel de comportamente şi vom continua să supraveghem piaţa pentru ca abateri de felul celor constatate de comisarii ANPC să nu mai apară şi să nu mai pună în pericol sănătatea noastră şi a copiilor noştri”, a declarat Horia-Miron Constantinescu, preşedinte al ANPC.

Te-ar putea interesa și: