Alertă la Marea Neagră! Tensiunile Rusia – SUA la cote maxime: O ameninţare serioasă

Alertă la Marea Neagră! Tensiunile Rusia – SUA la cote maxime: O ameninţare serioasă
Publicat de Bogdan Ungureanu la 29 septembrie 2019, 07:30

Decizia Turciei de a cumpăra armament din Rusia a provocat, în cursul acestui an, reacţii vehemente din partea americanilor. Acum, regimul lui Erdogan pare să fi revenit la sentimente mai bune faţă de Statele Unite, ceea ce a provocat furia Kremlinului, care se simte ameninţat.

Turcia este dispusă să coopereze cu SUA în privinţa achiziţionării sistemelor de apărare antirachetă Patriot, ceea ce demonstrează o „reverenţă” făcută de Ankara Washingtonului, precum şi faptul că Turcia nu este un aliat sigur pentru Moscova, a declarat sâmbătă expertul militar rus Konstantin Sivkov, căpitan de rangul I, membru corespondent al Academiei de ştiinţă în domeniile rachetelor şi artileriei din Moscova, într-o intervenţie la postul de radio rusesc NSN, preluat de Rambler.ru.

În acest context, în opinia sa, orice cooperare cu Turcia în domeniul tehnologiei militare este o greşeală şi poate reprezenta o ameninţare serioasă pentru Rusia. „Consider că, în acest context, livrarea de sisteme S-400 Turciei a reprezentat o greşeală gravă. Pentru că acum apariţia acestor sisteme în Turcia poate constitui o ameninţare serioasă pentru noi”, a spus Sivkov.

La jumătatea lunii septembrie, Rusia a încheiat a doua etapă a transferului către Ankara a sistemelor sale S-400, transfer pe care l-a început la 27 august 2019. În acelaşi timp, continuă activităţile de instalarea a sistemului de rachete rusesc şi de instruire a personalului turc. Sistemele de apărare antiaeriană ruse sunt prevăzute să fie puse în funcţiune în aprilie 2020, conform surselor de la Ankara, citate de agenţiile de presă ruse.

Contractul de furnizare a sistemelor de rachete antiaeriene S-400 a fost semnat de către cele două ţări în urmă cu doi ani, fiind estimat la 2,5 miliarde de dolari. Acesta a afectat semnificativ relaţiile turco-americane. Ca răspuns, Washingtonul a suspendat livrarea avioanelor militare multirol F-35 către Turcia.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.