Un raport al Institutului pentru Studii de Apărare (FOI) din Suedia arată că armata rusă se pregătește de conflicte militare din ce în ce mai mari.

Exercițiile militare rusești din ultimii ani arată că Putin se pregătește de războaie regionale de lungă durată, cu adversari de mărimea Chinei sau al NATO.

„Rusia este pregătită să folosească metode militare. Este important să înțelegem cum se poate întâmpla acest lucru în cele mai grave scenarii. Exercițiile militare ne prezintă o idee în acest sens” – a declarat Johan Norberg, coordonatorul cercetării. În raport se mai arată că, în ultimii ani, armata rusă și-a consolidat semnificativ pregătirea de luptă.

De altfel, într-un discurs susținut la Washington, inclusiv ministrul român al Apărării, Gabriel Leș, a vorbit despre amenințarea reprezentată de Rusia în Marea Neagră și despre provocările cu care se confruntă militarii români.

„Aş vrea să folosesc termenul provocări în loc de ameninţări provenind din Rusia, deoarece nu discutăm despre ameninţările la adresa securităţii României, ci numai despre provocările cu care Rusia ne-a obişnuit în ultima vreme”, a declarat Gabriel Leş la reuniunea informală cu tema “Provocări curente în Sud-Estul Europei şi combaterea acţiunilor provocatoare ale Rusiei în regiune. (…) Există anumite aspecte legate de modul în care Rusia înţelege să facă lucruri şi nu doar în ţara noastră. Mă refer acum la întreaga zonă balcanică, la întregul flanc estic, la ţările baltice şi aşa mai departe. să ia foarte în serios şi să vedem cum putem să ne apărăm acasă, în ţara noastră”, care a avut loc la Washington.