Airbus Helicopters România a încheiat livrarea primelor trei elicoptere

În septembrie 2018 a fost lansată o licitaţie internaţională pentru furnizarea de elicoptere uşoare multirol statului român, la care Airbus Helicopters a participat cu varianta H135.

Drept urmare a câştigării licitației, la sfârşitul lunii iulie 2019 a fost încheiat un acord-cadru pe o perioadă de 4 ani, care prevede cumpărarea a până la 10 elicoptere H135, precum şi servicii de suport asociate operaţiunilor medicale aeriene şi misiunilor de căutare şi salvare (SAR) în ţară.

Vor fi folosite pentru misiuni de evacuare medicală

Până în momentul de față, ulterior semnării a trei contracte subsecvente, comanda totală se ridică la şase elicoptere de tip H135, care urmează să fie folosite pentru misiuni de evacuare medicală (MEDEVAC), căutare şi salvare în condiţii dificile, în special la munte (SAR) şi intervenţii aeriene pentru cazuri medicale critice, conform informațiilor transmise de către Airbus Helicopters România.

La încheierea livrărilor sub acest contract cadru, clientul va avea un pachet complex şi complet care îi va permite operarea în întregime a acestor elicoptere (logistică, piese de schimb, utilaje, echipamente medicale, personal calificat şi şcolarizat).

„Astăzi, în special, recunoaştem eforturile tuturor celor implicaţi în operaţiunile medicale de urgenţă şi ne mândrim că suntem parte a unui ţel mai înalt, acela de a salva vieţi omeneşti. H135 este unul dintre cele mai de succes elicoptere uşoare bimotor produse de Airbus, perfect capabil să răspundă nevoilor clientului român în misiunile de tip MEDEVAC şi SAR. Avem încredere în produsul nostru şi rămânem fideli promisiunii pe care o facem fiecărui client – să livrăm on time, on quality, on cost”, a declarat Georges Durdilly, directorul general Airbus Helicopters Romania.

Airbus Helicopters înregistrează peste 400.000 de ore de zbor anual

Airbus Helicopters a livrat peste 1.400 de elicoptere H135 clienţilor din întreaga lume, înregistrând peste 400.000 de ore de zbor anual. Domeniul operaţional al H135 include misiuni ale forţelor de ordine, servicii medicale aeriene, transport aerian privat şi de business, întreţinerea parcurilor eoliene industriale şi instruire militară.

Proiectul H135 din România a început în 2001 şi, de atunci, Airbus Helicopters Romania a vândut elicoptere şi a oferit servicii de întreţinere, reparaţii şi modernizare către Ministerul de Interne al României pentru acest model de aeronavă care desfăşoară în prezent două tipuri de misiuni: poliţie şi servicii medicale de urgenţă – EMS.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România (2002) şi Premium Aerotec (2009) în Braşov şi Airbus Defense and Space (2005) în Bucureşti.