Jecev a fost găsit vinovat de Judecătoria oraşului Varna pentru faptul că, la data de 28 septembrie 2011, a creat un grup pe Facebook, numit "masacrarea ţiganilor". El i-a invitat pe locuitorii oraşului Varna să se strângă în centrul oraşului pentru a participa la acţiunea cu acelaşi nume. 76 de persoane şi-au confirmat prezenţa la acţiunea organizată de Jecev.

Tânărul, care a fost reţinut de poliţişti la numai două ore după crearea grupului, şi-a recunoscut vina. El a spus că a creat grupul pentru că a dorit ca ‘discuţiile provocate de evenimentele din satul Katuniţa să continue’. Avocatul lui a subliniat că nu sunt dovezi că tânărul ar fi vrut să realizeze ceea ce a scris. În opinia lui, grupul de pe Facebook este menit să provoace o discuţie şi nu să îndemne la acţiuni concrete.

Judecătorii au decis însă ca tânărul a îndemnat la violenţă şi la ura interetnică şi rasială şi l-au condamnat la închisoare cu suspendare. Aceştia au mai decis şi confiscarea laptopului lui Jejev deoarece calculatorul a fost mijlocul prin care a fost săvârşită fapta.

În ultimele zile ale lunii septembrie, Bulgaria a fost cuprinsă de tensiuni interetnice după ce, la 23 septembrie, un autoturism aparţinând unor persoane apropiate de "baronul" ţiganilor Kiril Raşkov a omorât un tânăr bulgar de 19 ani, în satul Katuniţa.
Localnicii au incendiat ulterior una din casele baronului ţiganilor, opunând rezistenţă forţelor de poliţie mobilizate în zonă. Escaladarea conflictului s-a produs în zilele următoare, când în sat au dat năvală sute de fani ai fotbalului din Plovdiv. Ei au incendiat mai multe vehicule şi au aruncat cu sticle incendiare în casa lui Raşkov. În incidente şi-a pierdut viaţa un tânăr de 17 ani, care a făcut stop cardiac. Apoi, un val de proteste a cuprins întreaga Bulgarie, manifestaţii antiţigăneşti având loc în marile oraşe de pe teritoriul ţării.
Sursa: Agerpres