“Avem sume foarte mari alocate de Comisia Europeană şi dacă nu vom fi capabili să le absorbim în totalitate ne va fi foarte greu pe noul pachet agricol, 2014-2020, să cerem sume consistente. Vor spune că vrem să le luăm dar nu suntem în stare să le folosi”, a arătat  Fuia.
Ministerul Agriculturii are o rată de absorbţie de peste 40% la fondurile europene. “Dacă privim la nivel de Guvern, e o rată bună, dar dacă privim la nivel european suntem în continuare pe unul din ultimele locuri” , a precizat Fuia, care şi-a propus ca în acest an ministerul să absoarbă 2,5 miliarde de euro, din care a atras deja în primul trimestru peste un miliard de euro.