Lovitură șoc pe piața media! Adrian Sârbu revine în forță! Ce achiziție de ultim moment pregătește
O informație de ultima oră indică o revenire în forță a lui Adrian Sârbu pe piața media. Acesta ar urma urma să facă o achiziție importantă.
Smart FM, post deținut de familia lui Marius Tucă, va avea un nou acționar majoritar, o societate deținută de Adrian Sârbu, susține paginademedia.ro. Consiliul Național al Audiovizualului a avut în discuție o cerere de acord prealabil de modificare a acționariatului din partea societății care operează Smart FM.
Concret. O societate controlată de Adrian Sârbu ar trebui să intre cu 50% în acționariatul Smart FM.
Procedural, înainte de modificarea acționariatului, societatea trebuie să ceară la CNA o solicitare de „acord prealabil”. Mai ales când se schimbă acționarul majoritar.
Forul audiovizual a decis, la propunerea Dorinei Rusu, să amâne o decizie în acest sens și de a invita un reprezentant al postului. Discuția a fost amânată astfel pentru o ședință viitoare.
Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Radio Smart SRL, post care operează șase licențe, are acționari pe Tucă Daria, fiica jurnalistului Marius Tucă, (99,03%) și pe Tucă Neguța (0,97%).
În noul acționariat, dacă va fi aprobat de CNA, va arăta astfel:
Marius Tucă va reveni, cu 39,6%,
Daria Tucă va rămâne cu 9,4%
Iacob Dan – 1%
Aleph Media SRL – 50% – societate controlată de Adrian Sârbu, în care apare printre acționari și Cristina Iacob, regizor și iubita lui Adrian Sârbu.
Proiect pentru o televiziune?
Într-o postare pe Instagram din urmă cu o lună, Marius Tucă se fotografia alături de Adrian Sârbu și trimitea la un posibil proiect de televiziune.”De la Smartphone la Smart TV cât le-ar trebui lumii și luminii să ajungă?”, scria Marius Tucă pe Instagram.
Postul de radio Smart FM a fost lansat de Valentin Nicolau, fondator al editurii Nemira și fost președinte al TVR. Valentin Nicolau a încetat din viață în ianuarie 2015, iar în luna octombrie, postul de radio a fost preluat de Marius Tucă. În octombrie 2015, când a preluat postul, unic asociat era Angelica Vichi Nicolau, văduva lui Valentin Nicolau.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





