În timp ce unii dintre ei au pierdut, din păcate, lupta cu viața, ceilalți trec prin chinuri groaznice chiar dacă au scăpat. Pacienții care ies la Terapie Intensivă au trecut prin chinuri, având în vedere că recuperarea post-reanimare este o etapă foarte dificilă, etapă care poate să dureze de la câteva săptămâni la câteva luni.

Ce spune un medic de la spitalul Victor Babeș

”Un pacient care a stat o lună de zile în terapie încă este în spital pentru că recuperarea este extrem de dificilă. Afectarea nu este doar la nivel pulmonar, este și la nivel renal, și la nivel hepatic, și la nivel cardiac.”, a declarat Delia Stanciu, medic primar ATI, Spitalul ”Victor Babeș”.

Și managerul spitalului ”Marius Nasta” a declarat că pacienții care au ieșit de la ATI au dificultăți în respirație.

”Au o dificultate în a respira și atunci când mănâncă, și atunci când fac doi pași, și atunci când se îmbracă. În plus, pacienții învață să meargă din nou pentru că și funcția locomotorie este grav afectată după o spitalizare mai lungă, a declarat Beatrice Mahler, managerul spitalului Marius Nasta, citată de știrileprotv.ro.

Nimeni nu este ferit de ATI

La analiza pe vârste a pacienților vedem că majoritatea au peste 65 de ani, iar o treime, de la 51 la 64 de ani. Doar 20% dintre cei ajunși la terapie intensivă au avut sub 50 de ani. Și totuși, evoluția bolii provocate de noul coronavirus rămâne o enigmă chiar și pentru medici.

”Poți ajunge în terapie intensiva și dacă ești tânăr, și dacă ești în vârstă, și dacă ai comorbidităși și dacă nu ai. Nu putem vorbi despre o regulă, putem vorbi însă despre formă de afectare care, în acest moment, nici măcar la nivel internațional nu sunt studii care să ne indice că un anumit tip de persoană va face o formă severă de boală sau va avea în evoluție tratarea la terapie intensivă”, a mai spus managerul spitalului Marius Nasta.