Reprezentantul UE la Chişinău, Kalman Mizsei, este convins că R.Moldova va adera la UE, singura problema fiind „când” se va întâmpla acest lucru, se arată într-un interviu publicat luni de Info-Prim Neo, în pagina electronică.

Întrebat despre perspectiva aderării Republicii Moldova la UE, Kalman Mizsei a remarcat o intensificare a dinamicii relaţiilor dintre Chişinău şi Bruxelles. „Desigur, mulţi au contribuit la acest lucru, atât în UE cât şi în Republica Moldova, însă, fără îndoială, odată cu instituirea funcţiei de reprezentant special, interesele şi perspectivele Moldovei, în calitatea sa de vecin al UE, sunt reprezentate puternic la Bruxelles”, a apreciat Mizsei.

„Mulţi oficiali şi politicieni din UE au declarat, şi eu pot s-o repet, că întrebarea cu privire la integrarea deplină a Moldovei în Uniunea Europeană se formuleaza nu în termeni de «dacă» ci «când»”, a precizat el.

Miszei a amintit despre adoptarea Acordului de facilitare a regimului de vize şi instituirea Centrului comun de vize, „introducerea preferinţelor comerciale autonome pentru Republica Moldova, începerea negocierilor pentru Acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova, stabilirea misiunii de asistenţă la frontierea moldo-ucraineană (EUBAM), dar şi o creştere semnificativă a asistenţei financiare”.

Mizsei a evitat să compare modul de abordare a politicilor de integrare europeană de către fosta şi actuala guvernare a Republicii Moldova. „Nu ţine de competenţa mea să fac analize comparative. Am colaborat intens cu ambele guvernări pentru a accelera ceea ce unii analişti numesc «europenizarea» Republicii Moldova (…)”, a precizat el.

Cât despre poziţia ezitantă a fostei guvernări privind integrarea în Uniunea Europeană, Mizsei a declarat că nu doreşte să se implice în „confruntări politice interne”.

SURSA: Mediafax